Loading Evenimente

« Înapoi la Evenimente

  • Acest eveniment a trecut.

11 ianuarie, 2020 7:00 pm - 10:00 pm

Detalii

Data:
11 ianuarie, 2020
Timp:
7:00 pm - 10:00 pm
Eveniment Category:
Sit web:
https://www.facebook.com/events/2963419987025510/

Locație

Teatrul Regina Maria
Teatrul Regina Maria Teatrul Regina Maria + Harta Google

„Politica e ca moda! Evoluează, se schimbă, se preface. Fidelitatea în politică nu e decât o nesfârșită serie de adultere!”, spune personajul principal din …Escu pentru a-și justifica naveta politică. Tudor Mușatescu și-a scris piesa în 1933, la un an după Titanic Vals, dar eroii ei par oameni din zilele noastre.

Copiii lui Spirache Necșulescu, măruntul funcționar din Titanic Vals, câștigător în alegeri pentru că spune: „Nu mă alegeți!”, nu seamănă deloc cu tatăl lor. Miza, fiica cea mare, e „nevastă de general”, cealaltă fată, Gena, e nevastă „de președinte de tribunal”. Iar Decebal e… politician. Demagog, unsuros, fără scrupule, ar face orice ca să ajungă deputat. A și făcut destule, după cum îi spune senin socrului său:

«LANGADA (decis să se răfuiască „o dată pentru totdeauna”): Nu m-ai făcut tu liberal cînd eram conservator?
DECEBAL: Pentru că interesele statului cereau ca familia mea să fie, în acel moment, liberală.
LANGADA: Dar ţărănist de ce m-ai făcut cînd eram averescan?
DECEBAL: Pentru că, din toată ţara asta, nu era să fim numai noi în opoziţie, cînd toată lumea era la putere.
LANGADA: Da… dar vezi că tu ai schimbat partidele şi eu m-am făcut de rîs. Aia!… Nu mai pot să scot o vorbă. Nici la cafenea, nici la club… nicăieri. O viaţă întreagă cît am fost conservator, toată lumea nu mi-a zis decît „coane Iorgule”. Acuma – de cînd ai intrat dumneata în familie şi m-ai zăpăcit cu noile curente politice, – cînd îmi zice lumea „şobolan”, cînd „fripturist”, cînd „tehnician” (…)»

Replicile de mai sus sună familiar și pentru spectatorul de astăzi, de parcă într-o sută de ani nimic nu s-a schimbat în România. Cu un talent egal cu maestrul său Caragiale, Mușatescu face în …Escu o radiografie satirică a năravurilor politice, cu un uimitor talent… prevestitor.Șantajul, un pic de fâțâială erotică, cât să dea sare și piper vieții politice, nițel noroc al prostului sunt ingredientele savuroase ale piesei.
Iar la final, pentru că din socialist s-a făcut iar țărănist, dar nu i-a „ieșit pasența”, Decebal Necșulescu, neînvins, decide să-și facă partidul lui.

Ce ziceți? Dacă citiți ziarele de anul trecut, nu găsiți exemplul clar sub ochi?
…Escu nu e doar o piesă de epocă, cu parfumul ei vechi și bun, ci o uluitoare parabolă a prezentului României…

Distribuția:

Decebal Necşulescu – Sorin Ionescu
Iorgu Langada – Sebastian Lupu
Traian Necşulescu – Alin Stanciu
Generalul Stamatescu – Petre Ghimbăşan
Platon Stamatescu – Dometi George
Bébé Damian – Șerban Borda
Amélie – Anda Tamasanu
Miza General Stamatescu – Elvira Rîmbu
Nina Damian – Denisa Vlad
Un comisar – Pavel Sîrghi
Fane – Alexandru Rusu/ Eugen Neag
Pişlică – Eugen Neag/ Alexandru Rusu
Mitzi – Mirela Niță Lupu
Ana – Adela Lazar
Un gardian – Andrian Locovei

Regia artistică: Claudiu Goga
Scenografia: Lia Dogaru
Asistent scenografie: Amalia Buie

Biletele s-au pus deja în vânzare și pot fi achiziționate de la Agenția Teatrului de marți până vineri în intervalul orar 12:00 – 18:00 și sâmbăta între orele 10:00-13:00. Puteţi achiziţiona bilete şi cu o oră înainte spectacol sau online pe www.bilete.ro.

Pentru informaţii suplimentare şi rezervări de bilete, vă invităm să sunaţi la numărul de telefon: 0371/381.550

https://www.facebook.com/events/2963419987025510/