- Acest eveniment a trecut.
Descoperă minunile primăverii | Fedezd fel a tavasz csodáit
4 mai, 2019 8:00 am - 7:00 pm
******************************************************************************
[RO] Agenția de Management al Destinației Bihor organizează în data de 4 mai 2019 evenimentul intitulat “Descoperă minunile primăverii în Munții Bihor”.
Este vorba despre o excursie de o zi, dedicat orădenilor, bihorenilor, dar și turiștilor aflați în județul nostru. Vom merge cu un autocar în arealul turistic Boga-Padiș din Munții Bihor, iar primul popas îl vom face în satul de vacanță Boga. După acest scurt popas, vom urca în platoul Padiș, unde în Poiana Bălileasa și/sau Șesul Padiș veți avea posibilitatea să descoperiți o lume minunată, cu mii și mii de brândușe. Apoi vom ajunge pe platoul Padiș la 1280 m altitudine. Cei mai curajoși și antrenați vor avea posibilitatea să urce până pe vârful Biserica Moților (1466m) de unde vom avea o imagine panoramică asupra platoului Padiș și o parte din Munții Bihor. ATENȚIE, pe traseul ce duce spre vârf este posibil să avem încă zăpadă, pe alocuri chiar consistentă, de aceea vă rugăm frumos să purtați încălțăminte corespunzătoare (bocanci sau încălțăminte pentru munte/zăpadă). După această mini aventură, vom coborâ din nou în Boga unde va exista posibilitatea servirii prânzului (în jurul orei 14:30) la restaurantul pensiunii Apuseni. După prânz, doritorii vor mai face un mic traseu de aprox. 1 oră și jumătate (traseul fiind ușor și accesibil) până la cascada Oșelu, iar în jurul orei 17:15 vom porni spre Oradea.
Plecarea din Oradea este planificată la ora 8:00 din parcarea de pe platoul din Centrul Civic. La cerere, autocarul se va opri și în Băile Felix respectiv Beiuș.
Programul planificat al evenimentului:
08:00 Plecare din Oradea (Centru Civic, platou)
10:00 Sosire în Satul de vacanță Boga (pauză de cafea la pensiunea Apuseni)
10:20 Pornire spre Platoul Padiș
10:30 Sosire cu autocarul în Poiana Bălileasa
11:15 Sosire cu autocarul pe Platoul Padiș
11:45 Pornirea spre vârful Biserica Moților (1466 m) diferență de nivel 180 m, durata dus-întors aprox 1 oră și 45 de minute
13:45 Pornire de pe platoul Padiș spre Boga
14:15 Pauză de masă la Restaurantul pensiunii Apuseni (contra cost), 1 meniu = 35 lei ( ciorbă țărănească cu carne + șnițel de pui și cartofi natur + salată de varză / varză murată )
15:30 Pornirea spre cascada Oșelu
17:15 Pornirea spre Oradea
19:15 Sosirea în Oradea – platoul din Centrul Civic
Cei care doresc să servească masa de prânz la restaurantul pensiunii Apuseni, trebuie să anunțe organizatorii în momentul înscrierii (achitării), până cel târziu 12.04.2019, ora 12:00. Prețul unui meniu este de 35 de lei. Organizatorii vor totaliza comenzile și le vor transmite restaurantului. Plata se va face direct la restaurant.
Taxa de participare la eveniment este de 60 lei pentru adulți, respectiv 30 lei pentru copiii sub 14 ani (sub 6 ani gratis). Aceasta include transportul cu autocarul/microbuzul și ghidajul.
Taxa de participare nu include masa.
Taxa de participare se poate achita la sediul Agenției de Management al Destinației Bihor (AMD Bihor): str. Primăriei nr. 2, et. 1, ap. 6 – 7, Oradea, județul Bihor, în zilele lucrătoare între orele 12:00 – 17:00.
Numărul locurilor disponibile este limitat. Organizatorii își mențin dreptul de a modifica programul.
Contact: 0757 021 128, Bántó Norbert
******************************************************************************
[HU] A Bihar Megyei Turisztikai Desztináció Menedzsment Ügynökség, 2019. május 4-én szervezi meg a ”Fedezd fel a Tavasz csodáit” nevű rendezvényét
Az esemény egy egynapos kirándulást foglal magába, amelyre minden érdeklődőt szeretettel várunk. A Bihar-hegységbe autóbusszal jutunk el.
Első megállónk a Boga völgyében lesz. Ezt követően busszal a Pádis-fennsíkra érkezűnk, ahol megtekínthetjük a csodálatos Kárpáti Sáfrányok (Krókusz) virágzását, továbbá meghódítjuk a Mócok-templomának csúcsát (1466 m). FIGYELEM a Mócok-temploma fele vezető úton valószinűleg még lesz hó. Kérjük, hogy viseljenek bakancsot.
Az indulásra 8:00-kor kerül sor Nagyváradról, a váradi újvárosközpont (Centrul Civic) teréről. Igény esetén Félixfürdőről és Belényesből is lehet csatlakozni.
A rendezvény tervezett programja:
8:00 Indulás Nagyváradról (N47.052634, E21.938559)
10:00 Érkezés a Bogába (rövid pihenő az Apuseni panziónál)
10:20 Indulás a Pádis-fennsíkra
10:30 Érkezés a Bál-rétre
11:15 Érkezés a Pádis-fennsíkra
11:45 Indulás a Mócok templomához (oda-vissza 1,5 órás gyalogtúra szint 180 m. Természetesen nem kötelező)
11:00 Indulás a Schmidl vízeséshez (szintkülönbség 50 m, időtartam oda-vissza 1 óra)
13:45 Indulás vissza a Bogába
14:15 Ebédszünet (az Apuseni panzió éttermében lehetőség lesz önköltség fejében ebédelni)
15:00 Indulás a Schmidl-vízeséshez (Oșelu)
17:15 Hazaindulás
19:15 Érkezés Nagyváradra
A rendezvényen való részvétel ára 60 lej felnőteknek, 30 lej gyerekeknek (14 éves korig). 6 éven aluli gyerekeknek ingyenes. A részvételi díj tartalmazza az autóbuszal való utazás költségét és az idegenvezetést. A részvételi díj nem tartalmazza az ebédet. Amennyiben szeretnének az Apuseni panzió éttermében ebédelni (önköltség), azok a rendezvényen való jelentkezés során megkell mondják, hogy igényelnek-e ebédet. A szervezők ezt követően összesítik a rendeléseket és továbbítják az étteremnek. le kell majd adni a rendelést a szervezőknek. A kifizetés helyben, az étel(ek) elfogyasztása után történik.
A rendezvényre Nagyváradon, a Bihar Megyei TDM székhelyén (Primariei utca 2. szám, 1. emelet, 6-os és 7-es apartman, Nagyvárad, Bihar megye, Románia) lehet jelentkezni hétköznaponként 12:00 és 17:00 óra között.
A helyek száma korlátozott. A rendezvény programjának módosításának jogát fenntartjuk.
Kapcsolat: +40 757 021 128, Bántó Norbert
******************************************************************************
https://www.facebook.com/events/2448865402001803/