- Acest eveniment a trecut.
Cursuri de dezvoltare personală prin pictură, desen si grafică
27 iulie, 2018 12:00 pm - 5 august, 2018 5:00 pm
Alternativa perfectă dacă rămai vara în Oradea
Copii sau adulți, în viața de zi cu zi avem nevoie de frumos, talentul si îndemanarea sunt ascunse în sufletul nostru, trebuiesc descoperite.
O alegere abilă în viața noastră, sau a copiilor nostrii, va contribui la dezvoltarea capacotății de a găsii binele, frumosul, dimensiunile, un altfel de perspectivă în armonia relațiilor pe care reușim să le construim și în rezultatele activităților noastre zilnice.
Ce nu știm întotdeauna este faptul că avem, fiecare, resursele necesare pentru a fi mai buni. Ceea ce ne trebuie este doar impulsul de a ajunge la ele, inspirația de a ne auto-descoperi și cultiva spiritul creativ. Niciodată nu suntem prea mici, sau prea mari, pentru asta, avem nevoie doar de dorință, de motivație.
Așadar, vă propunem atelierele noastre de pictură, desen si grafică pentru cei mici și mai mari. Ne vom juca isteț, vom prinde curaj, vom învăța să alegem culorile corect, să înțelegem perspectiva si forma, vom face improvizații, vom râde mult, ne vom distra și nu în ultimul rand vom face propriile lucrări artistice în atelier.