- Acest eveniment a trecut.
Curs – Manager de proiect
23 martie, 2018 9:00 am - 14 aprilie, 2018 5:00 pm
Obiectivul cursului este de a pregăti persoane pentru ocupaţia de Manager proiect, cu dobândirea şi/sau dezvoltarea competenţelor necesare pentru asigurarea unei gestiuni eficiente a resurselor şi riscurilor asociate proiectelor. Cursul are un puternic caracter practic, cea mai mare parte a timpului petrecut împreună cu trainerul fiind alocat studiilor de caz, discuțiilor libere și sesiunilor de întrebări/răspunsuri.
ÎNSCRIERI: [email protected] | 0749 206 119
Cui se adresează acest curs?
• Cursul se adresează atât celor care gestionează proiecte, dar doresc să işi actualizeze informaţiile şi să facă schimb de experientă cu formatorul şi ceilalţi participanţi, cât şi celor care doresc să încerce această provocare în viitor;
• Cursul este util şi pentru persoanele care fac parte dintr-o echipă de proiect (indiferent de poziţia ocupată şi de domeniul de activitate), înţelegându-se mai bine procesele şi instrumentele specifice managementului de proiect.
• Cursul se adreseză tuturor celor care sunt implicați în proiecte mici și mijlocii, dar și de mare anvergură, care vor să își clarifice procesele și să lucreze la standarde europene;
• De asemenea, la curs poate participa orice altă persoană care doreşte să îşi dezvolte sau să îşi îmbunătăţească abilităţile de planificare, organizare, implementare, monitorizare a unei activităţi, în general.
Curricula cursului
• Definire concept;
• Conţinutul unui proiect;
• Planificarea unui proiect;
• Contractarea şi subcontractarea – achiziţiile publice;
• Structura contractului de finanţare;
• Resursele umane ale proiectului, Echipa proiectului;
• Planul/orarul activităţilor proiectului;
• Bugetul proiectului;
• Monitorizarea, raportarea şi evaluarea proiectului;
• Implementarea proiectului.
Competențe specifice
• Cunoașterea normelor în domeniul securității și sănătății în muncă;
• Stabilirea scopului proiectului;
• Stabilirea cerințelor de management integrat al proiectului;
• Planificarea activităților și jaloanelor proiectului;
• Gestionarea utilizării costurilor și a resurselor operaționale;
• Realizarea procedurilor de achiziții pentru proiect;
• Managementul riscurilor;
• Managementul echipei de proiect;
• Managementul comunicării în cadrul proiectului;
• Managementul calității proiectului.
ÎNSCRIERI: [email protected] | 0749 206 119