- Acest eveniment a trecut.
Bear Island – Proiecție KineDok
3 iulie, 2016 9:00 pm - 10:30 pm
Bear Island (2014), regizat de Inge Wegge, este următoarea proiecție de film de la Moszkva Cafe.
Pentru 82 de minute, cei prezenți vor putea urmări povestea a trei frați care au visul de a ajunge pe Bear Island.
„După ce am făcut documentarul și seria web „La nord de soare” în 2011, am fost mai mult decât pregătit pentru o nouă aventură. De data aceasta e vorba despre mine și frații mei, Markus și Håkon. Am dorit să ajungem la valuri și la o natură neexplorate și locul care ne-a tentat și provocat a fost Bear Island, la sud de Svalbard. Această expediție a fost extremă, dar pentru noi a fost important să ne concentrăm asupra vieții pe care poți să o trăiești frumos în armonie cu natura. Am vrut să urmărim un vis. Să explorăm insula și pe noi înșine ca trei frați. Știam că vom găsi valuri acolo, iar acesta era un loc în care puțini au ajuns, sau chiar nimeni. Surful ne-a fost motivația principală, dar era și o ocazie să ne trezim în fiecare dimineață și să facem ce ne dorim. Iar într-un loc ca acela vremea decide programul. Am petrecut trei luni pe insulă. Făceam mult sport și eram plini de adrenalină, dar, mai important decât atât, am surprins gândurile și întâlnirile cu noi înșine și cu natura.
KineDok by One World Romania este un program de distribuție de filme documentare creative în spații neconvenționale. Programul a fost inițiat în 2015 de Institutulde Film Documentar din Cehia împreună cu parteneri din alte patru țări central și est-europene: Slovacia, Ungaria, Croația și România. În România am reușit ca în 2015 să organizăm 219 proiecții în 25 de locații din 18 orașe. În 2016, alte două țări s-au alăturat proiectului: Polonia și Norvegia.
În cadrul celei de-a doua ediții, 15 documentare incitante vor fi proiectate în peste 25 de spaţii din fiecare ţară participantă. Partenerii programului – organizații din 7 țări europene, printre care și One World Romania – cred că în ţările noastre sunt oameni care au povești și ele trebuie spuse. Iar filmul documentar este o metodă potrivită de a le da glas. O parte importantă din misiunea KineDok este de a ajunge mai aproape de oameni și de a folosi spiritul local al puburilor, galeriilor și al altor locuri populare. Aceste locaţii oferă o alternativă pentru întâlnirea dintre filmul documentar și public și creează o atmosferă intimă în care vizionarea și dezbaterea unor probleme curente, alături de regizori și experți, devine o experiență frumoasă. KineDok este un proiect coordonat în România de One World Romania” – sursă text AICI.