- Acest eveniment a trecut.
„Balul Operei Vox”
27 februarie, 2017 7:00 pm - 9:00 pm
Balul Operei Vox” (ediția a doua) se va desfășura întocmai ca în marile teatre muzicale din Europa și va avea formatul Balului Operei de la Viena cu valsuri, polci celebre, csardasuri, cele mai frumoase arii și duete de operă și operetă interpretate de soliști renumiți, precum baritonul Alfio Grasso din Italia și soprana Cristina Simionescu de la Opera Națională Română Iași, un ansamblu mare de balet, orchestra și doi dirijori, alături de prezentatorii și amfitrionii serii.
Structura balului
Evenimentul va avea trei părți.
Prima și ultima parte vor fi exclusiv dedicate muzicii și dansului, iar partea a doua va fi una mondenă, prezentări de modă, degustări culinare, degustări de vinuri și socializare.
Partea a doua a evenimentului va fi marcată de prezența lui Cătălin Botezatu care va prezenta în bal o colecție dedicată doamnelor, haute couture și una dedicată domnilor, conținând costume de ceremonie. Alături de Cătălin Botezatu vor fi prezenți în bal Laurent Tourette – Hairstylist și Mirela Vescan – Make-Up-Artist, ambii – celebri din show-rile naționale televizate.
Dansul debutanților
Pe lângă ansamblul de balet profesionist, va avea loc și ,,Balul debutanților” întocmai ca la opera vieneză, adică, după tradiția vieneză din vremea lui Strauss, balul va fi deschis de tinere perechi care își fac intrarea în societatea respectată a cetății. Tinerii orădeni care vor trece preselecția și proba de dans, vor valsa în Balul Operei Vox, alături de balerinii profesioniști, desigur, după ce în prealabil se vor pregăti o săptămână cu un coregraf profesionist.
„Balul Operei Vox” va avea loc în data de 27 februarie 2017 la Teatrul „Regina Maria” din Oradea, la ora 19.
Primirea invitaților pe covorul roșu va avea loc începând cu ora 18.30!