Cursul de formator îşi propune dezvoltarea competenţelor specifice procesului de formare a adulţilor, în vederea diseminării cunoştinţelor şi formării deprinderilor şi atitudinilor conforme cu specialitatea aleasă. Cursul de Formator este un curs de perfecţionare cu durata de 60 de ore, din care 40 ore teorie și 20 ore practică, fiind acreditat de ANC (Autoritatea Națională pentru Calificări).
În urma absolvirii cursului veți obţine un certificat de calificare recunoscut de Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice şi de Ministerul Educaţiei Naționale, însoțit de suplimentul descriptiv ce vă confirmă competențele dobândite.
Avem o varietate foarte mare de cursuri. Acestea pot fi parcurse individual sau grupate sub formă de Școli, astfel încât să poți urma o serie de cursuri care te dezvoltă ca profesionist într-un anumit domeniu.
În prețul cursurilor oferim pe lângă materiale de training foarte valoroase și pauză de cafea, masă de prânz și alte surprize.
Cursurile se pot plăti în rate, fără ca astea să coste ceva în plus.
În ceea ce privește recrutarea, candidații nu au nici un fel de cost în procesele derulate de noi. Avem o abordare profesionistă, dar în același timp foarte umană.
Date de contact:
0749 206 119 Luminița Popa – cursuri
0756 012 381 Ionela Demian – recrutare
[email protected]
[email protected]
[email protected]
Adresa: Olteniei, nr 67, Oradea, Bihor
Social Media:
facebook.com/CorporactiveConsulting/
linkedin.com/company-beta/10643366
twitter.com/corporactiveBH
Website: www.corporactive.ro