Programul “Ghizilor voluntari din Biserica Neagră” a început
Tinerii cu vârste cuprinse între 15 și 17 ani, vorbitori de limbi străine, își pot petrece vacanța de vară într-un mod inedit. Aceștia se pot înscrie în programul “Ghizilor voluntari din Biserica Neagră”, un proiect devenit tradiție în orașul de la poalele Tâmpei.
Cei selectați vor avea șansa de a cunoaște persoane venite din întreaga lume și de a-și face noi prieteni, dar și de a-și perfecționa competențele lingvistice și cunoștințele despre artă, istorie și religie. Perioada de pregătire se va desfășura în perioada martie – iunie 2018, sub formă de cursuri.
Iată ce declară Corina, unul dintre voluntarii de anul trecut: „Am cunoscut persoane fascinante cu care am legat prietenii, am învățat foarte multe lucruri noi, am participat la discuții pe teme istorice și am reușit să prezint turiștilor o parte a Brașovului atât de incitantă. Însă, cel mai important lucru a fost faptul că am făcut parte dintr-o familie atât de frumoasă, o familie numeroasă, alcătuită din voluntari entuziasmați și coordonatori îndrăgiți de noi, un cadru ideal în care am reușit să descoperim atât lumea din jurul nostru, cât și pe noi înșine”.
Cei interesați trebuie să trimită o scrisoare de intenție la adresa [email protected], până la data de 25.02.2018. Întrucât locurile sunt limitate, puteți afla mai multe informații chiar de la reprezentanții Bisericii Negre, la numărul de telefon 0722 325 614 sau la adresa de e-mail [email protected].
Imagine: dumitruvlah
Sursă informații: honterusgemeinde.ro