Plățile contactless, în creștere la nivel mondial

de |

Plățile contactless sunt în creștere!

Piața globală a plăților contactless este în creștere la nivel mondial, indiferent de device-ul cu care se efectuează plata și va crește în continuare cu aproximativ 15-20% anual, până în 2028. Un real ajutor în dezvoltarea modalităților care fac posibile plățile contactless sunt companiile de software development, prin serviciile de IT outsourcing pe care le desfășoară.

Plățile prin mPOS se preconizează că vor trece de 2000 de miliarde de euro în 2021 la nivel global și vor trece de 4000 de miliarde de euro până în 2025.

La nivel național, se estimează că valoarea tranzacțiilor prin dispozitive mobile POS va atinge un nivel istoric de 237 de milioane de euro în 2021 și va ajunge la 565 de milioane euro în 2025, cu 3.5 milioane de utilizatori ai soluției mPOS.

Primul card a apărut în România în urmă cu 25 de ani iar în 2005 am ținut în mână primul card contactless. De atunci, chiar dacă a trecut un timp relativ scurt, în România s-a dezvoltat destul de puternic industria plăților digitale datorită interesului crescut pentru acest tip de plată și dezvoltarea mai multor soluții fintech. Cu toate acestea, încă există un procent al populației care este reticentă la a folosi metodele digitale de plată, în special din categoria persoanelor vârstnice dar, cu ajutorul educației digitale, entuziasmul față de utilizarea plăților contactless este în creștere.

Marea majoritate a populației a realizat că beneficiile tranzacțiilor digitale sunt, în acest moment, de necontestat. Plățile se fac aproape instant pentru orice achiziție sau deplasare, sunt sigure, ușoare, transparente.

Un alt mare beneficiu al plăților contactless este lipsa hârtiei. Anual, la nivel mondial, sunt tăiați aproximativ 8,5 milioane de copaci care sunt folosiți pentru a acoperi necesarul de hârtie pentru printarea bonurilor. Din această cifră, un procent de 90% din bonuri sunt aruncate, fără a mai ajunge la punctele de reciclare.


Articol publicitar
Noutăți de la AROBS Transilvania Software » aici.