La Doi Pași de Brașov | Dracula și Castelul Bran – între mit și realitate

de |



La Doi Pași de Brașov | Dracula și Castelul Bran – între mit și realitate

Dracula era un personaj înfricoșător, nemilos și însetat de sânge. Locuința sa, Castelul Bran din județul Brașov era una pe măsura lui. Înălțat pe vârf de stâncă și înconjurat din toate părțile de prăpăstii adânci și primejdioase, Dracula, își ducea obișnuita existență. Cel puțin aceste lucruri se știu despre el. Se mai știe că Domnitorul Vlad Țepeș al Țării Românești este mult cunoscutul vampir. Însă cum s-a întâmplat ca mult îndrăgitul domnitor (căci, într-adevăr, era iubit de popor) să devină vampirul arhicunoscut de lumea întreagă?

Dracula

De la un context favorabil, la o poveste legendară și o imagine de brand pentru Transilvania

Că Dracula și Vlad Țepeș sunt două persoane diferite este bine cunoscut. Prima este o persoană imaginară, construită după date istorice și plăsmuiri, iar a doua este un domnitor al Țării Românești care a luat toate măsurile necesare pentru ocârmuirea unui popor cinstit.

Dracula

Autorul irlandez Bram Stoker, mânat de dorința creării unei povești inedite, culege informații care îi sunt favorabile. Autorul se afla în vacanță în satul de pescari Whitby pe coasta de nord-est din Yorkshire în jurul anului 1890 când și-a început misterioasa lucrare. Povestea scrisă inițial sub numele de „Contele – Vampir” și-a schimbat denumirea când autorul a găsit câteva informații privitoare la porecla atribuită lui Vlad Țepeș.




Dracula

De unde provine numele de Dracula?

Tata lui Vlad Țepeș, Vlad Dracul a primit de la regele Sigismund Ordinul Dragonului, un ordin al Cruciaților, care aveau pe blazon înfățișat un dragon. Dracul a fost asociat cu ideea de fiul dragonului sau fiul dracului. Mai mult, domnitorul Vlad Țepeș obișnuia să se semneze cu numele de „Draculea” sau „Draculia”. Odată cu aceste derivări ale numelui, s-au creat o serie de semnificații diabolice, care au fost atribuite domnitorului și prin prisma caracterului său.

Judecând după dreptate, acesta era nemilos cu trădătorii și tâlharii, obișnuind ca orice fărădelege și nesupunere față de poruncile sale să o pedepsească prin tragerea în țeapă a inculpatului. Acest obicei, asociat cu porecla de „fiul dracului” a creat o imagine ideală pentru Bram Stoker, motiv pentru care și-a construit personajulul sub numele de Dracula. Desigur, la imaginea acestuia au contribuit și miturile sau legendele din zona Transilvaniei despre vampiri și stafii.




Dracula

De la poveste, la realitate

Dracula lui Stoker este un nobil transilvan, în vârstă ce se pretinde a fi un descendent al hunului Attila, care își duce eistența într-o ruină de castel din Munții Carpați. Dracula chiar se arată mândru de originile sale nobile. Dragostea lui pentru lucruri obscure l-a împins la studiul magiei negre la Academia Scholomance din munți, în apropiererea orașului Sibiu. Deși inspirat din viața și trăsăturile locurilor din Transilvania, Stoker nu a creat o legătură reală dintre Vlad Țepeș și eroul său. Deși sursele de inspirație au repere clare în ceea ce-l privește pe domnitorul valah, autorul irlandez nu a vizitat niciodată România ci și-a construit povestea doar din surse istorice la care a avut acces.

Dracula

Vlad Țepeș, domnitorul Țării Românești a fost conducător al Valahiei între anii 1456 – 1462 şi în 1476. Mare apărător al tronului și luptător înverșunat împoriva turcilor, Vlad și-a căpătat porecla de Țepeș după moartea sa. Legătura dintre acesta și Transilvania este aproape infimă. Există date istorice prin care se ilustrează prezența domnitorului valah în Transilvania din motive de apărare. Negustorii sași din zona Sibiului și a Brașovului complotau împotriva acestuia, contestându-i domnia. Din acest motiv, voievodul i-a pedespsit pe toți trăgându-i în țeapă.




Dracula

Prin acest mod, Țepeș și-a atras mulți inamici în rândul sașilor. Astfel că, aceștia, îngroziți fiind de atrocitățile domnitorului, au creat pamflete (1488 la Nuremberg) prin care Prințul Dracula era văzut ca un om de o cruzime profundă, de nestăpânit. Din acest pamflet, s-au mai păstrat 6 copii. Iată câteva fapte redate în acesta:

„În anul domnului 1456 Dracula a făcut multe lucruri înspăimântătore şi stranii. A dat ordin ca băieţii trimişi pe pământurile lui să înveţe limba, să fie închişi într-o încăpere şi arşi, erau 400 la număr…53 de ambasadori din Regatul Ungariei, Saxoniei şi Transilvaniei au fost închişi 5 săptămâni, după care au fost traşi în ţeapă…A prins un ţigan care furase, l-a fiert şi l-a dat altor ţigani să-l mănânce…Avea o amantă care pretindea că este gravidă. A pus moaşe s-o examineze şi au descoperit că minţea. A tăiat-o el însuşi până la gât ca să vadă unde era sămânţa sau unde fusese…A capturat toţi cerşetorii care cerşeau pe pământurile lui, le-a dat să mănânce, după care i-a închis în hambarul în care mâncaseră şi i-a dat foc, motivând că nu pot plăti masa oamenilor care munceau.”

dracula

Această imagine a domnitorului a ajuns în toată Europa, de care Bram Stoker a profitat din belșug. Iar pentru a plasa acțiunea într-un context favorabil, s-a documentat asupra Transilvaniei (denumire ce este tradusă în latină sub numele de „țara de dincolo de păduri”). Mai mult, cu cât avansa în explorarea cadrului transilvan, acesta a găsit locuri prielnice pentru scenariul său. Astfel a găsit și castelul Bran, locul în care se presupune că ar fi trăit Dracula. Documentarea temeinică a lui Stoker contribuie astăzi la împletirea armonioasă a poveștii sale cu realitățile istorice, deși nu există niciun argument care să ateste acestea.

Dracula, Vlad Țepeș și Castelul Bran

Dracula

Legătura dintre personajul fictiv Dracula, Vlad Țepeș și mult vizitatul Castel Bran este greu de descifrat. Deși, conform descrierii, castelul Bran seamănă izbitor de mult cu cel descris de Stoker în cartea sa, nu se poate confirma că aceasta ar fi fost cel după care s-a inspirat autorul. Mai mult, cum că domnitorul Vlad Țepeș ar fi ajuns la acest castel nu există o informație istorică dovedită.


Dracula

Totuși, o scurtă analiză a traseului dinspre capitala Țării Românești spre Zona Transilvaniei relevă faptul că cea mai rapidă cale trecea prin Bran. Iar în drumul său spre campaniile de pedepsire a negustorilor, Vlad Țepeș ar fi trecut prin această zonă a castelului. Mai mult, vama unde se colectau toate taxele pentru trecerea pe acest drum era poziționată la poalele castelului Bran, în partea vestică a acestuia.

Totuși, unele surse spun că, în anul 1462 când Țepeș era prizonierul lui Matei Corvin a fost închis timp de 2 luni în Castelul Bran.

Dracula

Surse informații:
  • Analele Universităţii “Constantin Brâncuşi” din Târgu Jiu, Seria Litere şi Ştiinţe Sociale, Nr.2/2011 DE LA CARMILLA LUI SHERIDAN LE FANU LA DRACULA AL LUI BRAM STOKER , Maria Camelia DICU1
  • www.castelulbran.ro
  • horror-romania.ro
Surse foto: istoriiregasite.wordpress.com, ro.pinterest.com, kpbs.org, toptenstore.blogspot.com, castelulbran.ro

Autor: Teodora Lipciuc