Poveștile clădirilor simbol din Brașov (partea a II-a)

de |

Poveștile clădirilor simbol din Brașov (partea a II-a)

După ce am făcut o plimbare printre câteva dintre clădirile din centrul Brașovului, iată-ne ajunși în Piața Sfatului. Poveștile orașului se regăsesc de jur împrejur și fiecare clădire are o istorie, mai mult sau mai puțin cunoscută de cei care îi trec pragul.

Ridică-te de pe bancă și hai să continuăm plimbarea printre clădirile simbol ale orașului nostru.

Poveștile clădirilor simbol din Brașov (partea a II-a)

deborahdanet

Trecem pe lângă Biserica Neagră

Biserica Neagră este atât de mare încât e ușor de văzut din multe părți ale orașului. Dinspre Casa Sfatului, facem doar câțiva pași și ajungem lângă ea. Prima dată când o privim, rămânem impresionați de mărimea ei. Dar la ce ne așteptam, doar e o construcție gotică! De fapt, cea mai mare clădire de cult în stil gotic din sud-estul Europei! Dacă tot vorbim despre sud-estul Europei, trebuie să știi că aici se află și cea mai mare orgă din această regiune.

În 1689 a avut loc un incendiu care și-a lăsat mult amprenta asupra bisericii – de aici și numele de Biserica Neagră. Pe acoperișul său există o statuie care stârnește controverse. Pare că este un copil care stă aplecat. Există mențiuni că o persoană a murit la construcția bisericii, ceea ce a fost acceptat ca adevăr, însă unii spun că este vorba de un copil al unuia dintre meșteri, pe când alții cred că este vorba de un ucenic împins de un meșter, din invidie. Legenda care vorbește despre copil pare, însă, cea mai credibilă.

Poveștile clădirilor simbol din Brașov (partea a II-a)Poveștile clădirilor simbol din Brașov (partea a II-a)

adelina_pereteatcu

Ne oprim să admirăm Reduta

Din Piața Sfatului, mergem către Tâmpa. Pe partea dreaptă, o clădire ne atrage atenția – Centrul Cultural Reduta. Pe fațada ei vedem diferite decorații: busturi de muzicieni, scriitori și figuri alegorice. Ele au fost proiectate de arhitectul Christian Kertsch, în 1892, când clădirea a fost construită.

Înaintea sa a existat o ”veche Redută”, care fusese folosită de brașoveni ca sală de spectacole. Structura ei de rezistență era grav avariată, așa că a fost demolată și s-a decis construcția unei noi săli – cea pe care o știm astăzi. Cei care trec pe aici se pot opri pentru diferite evenimente: expoziții de artă, piese de teatru, concerte, festivaluri, concursuri, lansări de carte, simpozioane… Artă pentru toate gusturile.

Poveștile clădirilor simbol din Brașov (partea a II-a)

Mergem să studiem Prima Școală Românească

Acum te ducem să-ți arătăm de unde a pornit cuvântul românesc tipărit. Prima Școală Românească a fost ridicată în piatră, în secolul XV, odată cu Biserica Sf. Nicolae, în curtea căreia se și află. Un secol mai târziu, școala devine un centru spiritual important, căci Diaconul Coresi a înființat o tiparniță, pe care a folosit-o pentru a tipări cărți în limba română și slavonă.

Prima carte tipărită aici și răspândită pe tot teritoriul vorbitor de limbă română a fost Tetraevanghelul, realizată de Diaconul Coresi cu sprijinul preoților din Șchei, unde erau cuprinse textele integrale ale celor patru Evanghelii Creștine. Prin camerele școlii vedem tiparnița lui Coresi, povești despre Junii din Șcheii Brașovului, expoziția de cărți vechi românești, iar muzeograful te va invita să iei loc în băncile de secol XIX și-ți va povesti mai multe.

Hai, ridică-te din bancă, mai avem înc-o clădire să-ți arătăm!

Poveștile clădirilor simbol din Brașov (partea a II-a)

ovidiucnistorclemencyclopedieely.abdulla

Coborâm spre Rectorat

Avem un pic de mers din Șchei până să ajungem în Livada Poștei, la Rectorat. Aici e capătul autobuzelor, ceea ce a făcut ca și această locație să fie una de întâlnire. Clădirea a fost construită acum 130 de ani, în stil neorenascentist. Pe fațada ei, poți vedea picturile ”sgraffito” și basoreliefuri încântătoare.

”La rectorat” e un loc comun de întâlnire și pentru porumbei, care însuflețesc întregul spațiu din fața clădirii.

Poveștile clădirilor simbol din Brașov (partea a II-a)

Daniel Pandelea

Hei, iată-ne ajunși la sfârșitul plimbării printre poveștile clădirilor din Brașov! Sperăm că nu te dor picioarele și nu ai obosit până acum. Dacă ți-a mai rămas un pic de energie, urcă pe Tâmpa și spune-ne cum se văd de acolo clădirile pe lângă care tocmai am trecut.

Te invităm să descoperi și alte clădiri importante din Brașov și să ne spui care sunt edificiile pe care îți dorești să le explorezi.

Articol scris de Ruxandra Cioacă

Foto sus: stifotia