Ce afecțiuni pot fi tratate prin neurochirurgie?

de |

Afecțiuni tratate prin neurochirurgie

Neurochirurgia reprezintă ramura chirurgiei care efectuează intervenţii asupra creierului şi asupra sistemului nervos răspunzător de reglarea activităţilor din organism. În contextul actual, această ramură se bucură de împletirea favorabilă dintre profesionalismul şi experienţa medicilor neurochirurgi cu echipamente, tehnici şi proceduri medicale moderne, sofisticate şi foarte eficiente.

Astfel, palierul asupra căruia intervine neurochirurgia se bucură de rezultatele evoluţiei tehnologice, pacienţii beneficiind de diagnosticare rapidă, tratamente şi intervenţii eficiente.

Sindromul de tunel carpian

Odată cu înaintarea în vârstă, organismul uman îşi pierde din flexibilitate şi suportă o deteriorare a funcţiilor. O stare frecvent manifestată este sindromul de tunel carpian. Te vei adresa medicului neurochirurg dacă sesizezi la nivelul palmei: rigiditate, furnicături, amorţeli ale degetelor şi dureri în antebraţ.

Tunelul carpian reprezintă pasajul îngust dintre palmă şi încheietură. Aici se află nervul median şi tendoanele flexoare. Rolul lor este de a asigura flexibilitatea degetelor palmei. Atunci când se umflă şi se inflamează ţesutul care înconjoară tendoanele, se manifestă sindromul de tunel carpian. Afecțiunea este generată de presiunea exercitată asupra nervului median.

În astfel de situații, medicul neurochirurg va prescrie formule de tratament medicamentos. Însă, asupra cazurilor severe, endoscopia ULTRA Minim Invazivă va reprezenta cea mai eficientă soluţie. O astfel de intervenţie presupune divizarea cu ajutorul unui bisturiu special a ligamentului transversal carpian, eliberând presiunea exercitată asupra zonei şi redând flexibilitatea degetelor.

Problemele la nivelul coloanei

Un alt context medical care presupune un consult specializat de neurochirurgie este reprezentat de degradarea discurilor intervertebrale. O hernie de disc poate fi localizată pe orice zonă a coloanei şi poate genera dureri şi disconfort în aria apropiată. Durerile pot fi resimţite la nivel lombar, în fese, şolduri, în membrele superioare şi inferioare. Acestea pot fi de intensitate redusă şi sacadată sau pot genera disconfort şi rigiditate pe perioade lungi şi continue.

Un disc herniat este caracterizat prin deteriorarea învelişului exterior şi prelingerea nucleului interior gelatinos, putând fi afectată rădăcina nervoasă. Cauzele care conduc la manifestarea herniei de disc sunt multiple, de la îmbătrânirea organismului, până la accidentări, postura greşită a corpului, obezitate, fumat excesiv sau sedentarism.

Durerile, disconfortul şi rigiditatea la nivelul coloanei şi ariilor apropiate impun un control de specialitate şi stabilirea schemelor de tratament şi terapie. Medicul poate prescrie un tratament medicamentos, infiltraţii, fizioterapie şi modificări la nivelul stilului de viaţă. Cazurile severe pot conduce la luarea măsurilor extreme, o intervenţie chirurgicală având rolul de a înlocui discul herniat cu o grefă artificială.


Articol publicitar