TVR va relua festivalul Cerbul de Aur în acest an

de |

TVR va relua festivalul Cerbul de Aur în acest an

Zvonurile legate de reluarea festivalului Cerbul de Aur au fost confirmate de către șeful interimar al postului de televiziune TVR, Doina Gradea. Astfel, potrivit declarației sale, evenimentul ar urma să fie reluat la Brașov în acest an.

„Cerbul de Aur va fi, este ediţie aniversară – 50 de ani de la prima ediţie şi va fi anul acesta. Încă nu vă putem spune foarte clar, vom comunica la momentul respectiv. Este în planul de Centenar pentru noi inclusiv Cerbul de Aur. Sunt multe programe anul acesta şi la anul. Nu ne oprim”, a declarat Doina Gradea în cadrul unei întâlniri cu membrii Consiliului Național al Audiovizualului (CNA).

Primăria Brașov este pregătită financiar pentru organizarea festivalului, după cum a declarat Mihai Costel, viceprimarul Brașovului, cu ceva timp în urmă: „Acest demers ne va permite ca, în cazul în care Televiziunea Română și Guvernul României îşi vor exprima intenţia fermă de a organiza evenimentul, să putem aproba cofinanţarea aferentă Braşovului. Așteptăm documente scrise din partea celor două instituţii, apoi în Consiliul Local, printr-o rectificare a bugetului local, va fi aprobată contribuția financiară a municipiului Brașov”.

Prima ediție a festivalului a avut loc în 1968, în incinta Teatrului Dramatic din Brașov. De-a lungul celor 17 ediții, acesta a fost întrerupt și reluat de mai multe ori. Ultima ediție s-a desfășurat în 2009, în perioada 2-6 septembrie.

Sursă informații: bzb.ro