Aventurează-te pe traseul Măgura Codlei!
Din orice punct de belvedere al Brașovului, îți atrage atenția o culme împădurită ce se ridică din localitatea Codlea, situată la doar 15 kilometri distanță de oraș.
Față în față cu Tâmpa, la o distanță mică de Brașov se vede un pisc înalt ce iese în evidență prin forma lui perfect rotunjită, asemenea unei cocoașe. Ce este acolo, oare? Îți spunem noi: Măgura Codlei, cea mai înaltă parte din sudul munților Perșani. Înainte de a vedea detaliile legate de traseul ce duce în vârful Măgura Codlei, iată ce mai ascund munții Perșani.
Ai unde să mergi în Perșani
Da, Brașovul este plin de surprize și datorită poziției pe care o are înglobează mai multe masive muntoase ce îi adăpostesc locația. Referitor la munții Perșani, află că aceștia păstrează ruinele mai multor cetăți și trasee inedite de care te poți bucura într-o zi liberă.
Un exemplu ar fi Cheile Vârghișului, un loc spectaculos de luat în calcul pentru o tură de o zi cu familia sau prietenii. Vei fi surprins de modul de amenajare a acestor Chei și de surprizele peșterilor deschise pentru vizitare. Tot într-o drumeție în Perșani te poți lăsa cuprins de farmecul istoriei alegând ca destinație un loc deosebit ce are ca punct culminant Cetatea de la Crizbav.
Traseele din munții Perșani încep din diferite sate și poți găsi cu ușurință detaliile necesare legate de acestea, în etapa de planificare a drumeției.
Acum, să vedem cum putem ajunge pe varful Măgura Codlei și de ce să alegem acest traseu.
Codlea – Vârful Măgura
Acest traseu se poate efectua în price perioadă a anului. Important de știut este că nu există nicio sursă de apă potabilă pe drum, astfel asigură-te că pleci de acasă cu rezervele necesare.
Traseul începe din orașul Codlea, în care poți ajunge cu mijloacele de transport în comun fără probleme, dacă nu ai mașină. După ce ajungi în oraș, caută strada Vulturului care duce spre strada Măgurii, de unde începe traseul. Indicatoare nu vei găsi, important este să ții cărarea, întrucât vor apărea și marcaje. Al tău va fi triunghi albastru urmat de bulină roșie.
Urcușul se face prin pădure, nu este foarte abrupt și cu răbdare și voie bună nu vei simți cum trece timpul și ajungi la un punct care te va ghida către Cetatea Neagră. Dacă alegi să vizitezi și cetatea, pardon, ruinele cetății, poți merge la stânga. Apoi, continuă traseul spre vârf pe bulină roșie. Vei fi surprins de cărarea îngustă și stâncoasă pe alocuri, ce duce către cel mai înalt punct al culmii.
Frumusețea acestui traseu stă în urmarea acestei cărări de creastă putem să-i spunem, care fără nicio avertizare te scoate în indicatorul colorat în vârful căruia este un semn ce are forma țării noastre. Acesta atestă atingerea obiectivului tău. Felicitări, ai ajuns în vârful Măgura Codlei!
De aici ai posibilitatea să te minunezi de grandoarea munților de care ești înconjurat. Vei vedea Bucegii, minunații Crai (Piatra Craiului), vârful Piatra Mare, Postăvarul și ce-ți mai permite vederea și vremea. Te poți bucura de tot întrucât priveliștea e de vis. Merită efortul!
De coborât, urmezi ordinea inversă a marcajelor și ajungi de unde ai pornit.
Recomandarea noastră este să nu subestimezi acest traseu, să te informezi corespunzător înainte să-l parcurgi și să porți echipamentul adecvat în funcție de anotimp.