Satul Viscri – frescă rurală a Brașovului cu un cadru istoric aparte
Satul Viscri este o așezare din județul Brașov care s-a rupt de forfota drumului principal ce leagă Brașovul de Sighișoara și s-a dezvoltat în tihnă, sub protecția privilegiată a dealurilor. Să facem, așadar, o scurtă călătorie virtuală la doi pași de Brașov în mult îndrăgitul sat al prințului Charles. Suntem curioși să vedem care sunt peisajele de care acesta s-a atașat atât de mult încât să investească destul pentru o bună valorificare.
Foto: coltisorderomania.ro
Pe urmele istoriei din satului Viscri
Prima atestare documentară a satului apare în anul 1400 și atunci într-un context interesant. Într-un registru al localităților comitatului de Rupea destinat plății impozitelor datorate episcopatului, satul este menționat ca „Alba Ecclesia”. Pe la 1500 satul Viscri se înscrie pe lista comunelor libere ale Scaunului de Rupea. Tot atunci se menționează prezența a 51 de gospodării, 3 păstori, 1 dascăl și 2 săraci. Poziția retrasă a satului a întârziat, însă, precizarea denumirii lui în documentele oficiale ale vremii.
Vechimea acestei așezări nu se cunoaște cu exactitate, însă, spre sfârșitul secolul al XII-lea sașii trimiși de regele Gesa II pentru a popula zona de est a Transilvaniei au ajuns în această zonă, care, fusese cândva locuită. Când au ajuns aici coloniștii, tot ce au găsit a fost o mică capelă, afectată de trecerea timpului.
Capela cu rol de apărare a secuilor
Capela de dimensiuni reduse găsită de sași la sosirea lor în această zonă avea o structură care le-a atras atenția. Construită dintr-un calcar într-o culoare alb-verzui, bisericuța avea o formă rectangulară. Absida semicirculară dinspre răsărit era unită de sala mare prin pietre cubice ecarisate. Capela descoperită de sași avea un tavan plat și se întindea pe o lungime de 13,5 metri. Descoperirile din zonă atestă această capelă ca aparținând unui grup de secui din statul maghiar feudal din jurul anilor 1100-1120, iar poziția chiar la graniță confirmă cu rolul de apărare pe care aceștia îl aveau.
Pitoresc la superlativ: una dintre cele mai apreciate biserici fortificate din Transilvania
Fortificația actuală include câteva dintre componentele vechii capele, incluse armonios în fortificație. Către est se observă donjonul și capela care au fost înconjurate de un zid. Câteva părți conservate se regăsesc în partea de sud a fortificației actuale, dar și în nord și est. Desigur, din acestea au fost păstrate doar câteva componente: fundația donjonului (completată în secolul al XVII-lea cu o clopotniță) și planul capelei romanice inițiale, completate de coridoare de tragere și contraforți puternici. Desigur, în timp fortificația s-a dezvoltat conform activității sociale și politice de-a lungul vremii căreia i-a fost martoră. Tocmai de aceea vechimea și structura sa specială o fac să fie atât de îndrăgită de cei care ajung în zonă.
Armonia contrastelor: un sat plin de culoare și istorie
Satul Viscri este format din case tradiționale săseșți. Acestea sunt aliniate de-a lungul drumului care desparte casele. Veselia satului este dată culorile vii ale pereților godpodăriilor. Nuanțele de verde, albastru și crem, alături de ornamentele florale compun un peisaj colorat, în care te face să crezi că „duhurile rele” nu își fac simțită prezența.
Urmele lăsate de trecerea timpului se vede lesne după bătrânețea porților săsești. Înalte, compuse din lemn masiv sunt cele care mai amintesc de o comunitate care și-a trăit veacul în această zonă din Transilvania.
Ceea ce frapeză în contrast sunt obloanele de la ferestre. Create odată cu locuințele mamă, acestea au fost readuse la viață de culorile vesele, aprinse ale vopselurilor contemporane.
Meșteșuguri locale
Activitățile cotidiene pentru unii dintre noi sunt cu mult departe față de cele ale locuitorilor din satul Viscri. Fiind o așezare rurală, nu sunt greu de intuit meșteșugurile sătenilor. Însă, pe lângă agricultura, unii oameni din obișnuiesc să te surprindă. Astfel, nu putem să nu menționăm de vestita dulceață de Viscri al cărei preț ne face să ne întrebăm despre vechimea rețetei și autenticitatea ei. Ce o face specială este faptul că se creează dintr-un mix de fructe, crescute în pădurile din zonă. Fără conservanți, dulceața de Viscri este nu doar delicioasă, ci și sănătoasă. Mai mult, o parte din banii adunați din vânzarea acestui produs sunt redirecționați către unele proiecte sociale.
Croșetarea șosetelor este o activitate cu care se îndeletnicesc gospodinele satului. Pornind de la o banală nevoie, acum șosetele de Viscri sunt cunoscute și apreciate în toată țara și chiar peste hotare. Croșetate din lână naturală, calitatea acestora este extrem de apreciată. În prezent femeile din sat se adună laolată pentru a croșeta aceste șosete, fiind o activitate în care colectivul feminin se bucură să participe.
***
Surse informații: ro.wikipedia.org, viscri-info.ro, blog.hotelguru.ro, historia.ro, ghideuropean.ro, agrointel.ro, povestisasesti.com, discover.turistintransilvania.com
***
Autor: Teodora Lipciuc