Fotograf de Brașov, am un nume: Alexandru Bulgariu

de |

Fotograf de Brașov, am un nume: Alexandru Bulgariu

Dacă ar fi să alegem ce anume ar putea descrie mai bine, mai fidel, și în modul cel mai original cu putință un oraș, ce anume am alege? Poate un loc, sau poate o frază, sau poate un om. Cu siguranță, toate aceste lucruri vor rezuma cu acuratețe aprecierea pentru Brașov dar ceva va lipsi. Ne va fi greu să le asociem pe toate și să creeăm o imagine unitară, plină, sugestivă. Va fi nevoie de ceva vizual, de ceva care să ne trezească cele mai pure și clare emoții, ceva cu care să stabilim un contact puternic. Aici intervine fotograful și fotografia.

Într-un domeniu atât de nișat cum este fotografia urbană, rolul fotografului este acela de a releva ceea ce rămâne ascuns și de nepătruns pentru un trecător grăbit sau pentru un turist. Fotograful este cel care stabilește relația între comunitate și corpul orașului, reglează intensitatea și profunzimea legăturii și o redă timpului spre înveșnicire. Rolul fotografului este, așadar, acela de a intermedia comunicarea orașului, a vocilor ascunse ale străzilor cu noi, spectatorii. Fotograful este cel care inspiră și creează iubiri, cel care aduce o realitate în altă realitate, înfrumusețându-le, deopotrivă, pe ambele.

Alexandru Bulgariu este fotograful prin a cărui obiectiv orașul se transformă, se diluează apoi se recompune și formează un mix puternic de culori intense, de perspective inedite, de efecte spectaculoase. Fotografia sa este plină de savoarea și încântarea unui etern îndrăgostit de orașul său, din care nu ar pleca nici acum și nici în următoarele vieți.

#Apus

Fotograf de Brașov, am un nume: Alexandru Bulgariu

#Nori deasupra orașului

Fotograf de Brașov, am un nume: Alexandru Bulgariu

Atașat de fiecare stradă, de fiecare clădire, Alexandru este fotograful care privește orașul la microscop și care găsește mereu ceva nou, neexplorat de obiectivul aparatului de fotografiat, ceva care merită expus și arătat. Cu un spirit energic, un fiu al muntelui, Alexandru Bulgariu înrămează peisajele frumoase în cadre perfecte.

Pasiunea pentru fotografie a descoperit-o recent, mai exact, acum un an de zile. Din dorința de a-și păstra cele mai frumoase amintiri, nu doar în suflet, ci și în imagini, a făcut cea mai bună achiziție – un aparat de fotografiat. Această nouă achiziția l-a făcut să redescopere frumusețea lumii, să colecționeze emoții noi și să observe lucrurile într-o nouă lumină. Pasiunea pentru fotografie, pentru peisaj s-a transformat într-un refugiu, într-un regim de viață care-i alungă rutina zilnică obositoare. Prin fotografie a găsit o cale de exprimare a celor mai profunde trăiri, a celor mai ascunse povești, a celor mai neobișnuite mesaje, prezentându-le în  cele mai frumoase și inedite ipostaze. Admirați-le! Noi ne-am îndrăgostit de minunile fotografului Alexandru Bulgariu.

#Peisaj montan

Fotograf de Brașov, am un nume: Alexandru Bulgariu

#Drumeții

Fotograf de Brașov, am un nume: Alexandru Bulgariu

#Feeria apelor mișcătoare 

Fotograf de Brașov, am un nume: Alexandru Bulgariu

Seria de articole: Fotograf de Brașov, am un nume!