Dulce-i graiul la Brașov

de |

Dulce-i graiul la Brașov 

Ce definește Brașovul? Muntele, frigul, frumusețea clădirilor? Toate aceste lucruri și încă unul în plus, la fel de important. Ceea ce caracterizează cel mai bine spiritul orașului de la poalele Tâmpei este toleranța. Aici, de-a lungul veacurilor, au coexistat pașnic și au înflorit atât limba română, cât și limba germană. În perioada ,,primăverii națiunilor”, Brașovul a fost unul din centrele de cultură a renașterii naționale, de cultură și de emanație a toleranței etnice, lingvistice și religioase.

Exemplu de bune practici

Importante personalități – români și germani deopotrivă – au promovat dualitatea lingvistică a orașului și dezvoltarea armonioasă a acestor moșteniri istorice valoroase care sunt încurajate și avansate până astăzi. Orașul coroanei este unul din puținele orașe din țară care poate fi încadrat în categoria bune practici în domeniul învățământului dual. Devenit centru al învățământului dual românesc prin generalizarea acestui sistem la nivelul unităților de învățământ preuniversitar, Brașovul continuă tradiția istorică găzduind evenimente menite să facă cunoscute limba, cultura și civilizația românească în rândul vorbitori de alte limbi decât română.

Promovarea limbii române 

Unul din evenimentele deja consacrate care promovează limba și cultura română este cel care va se va desfășura în perioada 04-29 iulie 2017. Aflat deja la cea de-a XXIII-a ediție, Cursul de limbă, cultură și civilizație românească, își propune să promoveze limba și cultura română, fiind unul din cele mai ample programe de acest gen, organizate de Institutul Cultural Român, desfășurate la nivel național. Cursanți din diverse țări ale lumii participă anual la acest eveniment desfășurat la Brașov și împărtășesc cu noi, nativii vorbitori de limbă română, impresii și admirația pentru frumusețea graiului românesc. La ediția din acest an sunt așteptați cursanți din 16 țări, de pe patru continente – toți iubitori ai limbii și culturii române. Deschiderea acestui eveniment va avea loc în data de 5 iulie, de la ora 11:00, în Aula Universității ,,Transilvania”.

În acest mod și prin acest gen de evenimente, orașul Brașov câștigă un loc special în inimile noastre, dar și a tuturor oamenilor care vin aici pentru a învăța limba română și a cunoaște cultura noastră, ducând vestea frumuseții orașului de la poalele muntelui Tâmpa peste mări și țări.

Dulce-i graiul la Brașov

 

Imagini: attilaszabophotodenisadutaf