De unde cumpărăm flori și mărțișoare în acest an?

de |

De unde cumpărăm flori și mărțișoare în acest an?

Pentru că ne apropiem de 1 Martie, edilii orașului au anunțat zonele în care se vor putea comercializa flori și mărțișoare, dar și alte produse specifice acestei perioade din an.

Astfel, potrivit purtătorului de cuvânt al primăriei, Sorin Toarcea, mărțisoarele vor putea fi cumpărate din piețele agroalimentare „Astra”, „Dacia”, „Star” sau “Tractorul”, dar și din câteva târguri amenajate temporar.

Cei care doresc să ocupe unul dintre locurile destinate comercializării de mărțișoare sau flori, trebuie să știe că solicitările sunt aprobate după principiul „primul venit, primul servit”.

Parcul Titulescu va găzdui și anul acesta un târg de mărțișoare, pe promenada dinspre bulevardul Eroilor, unde se estimează că vor fi amenajate peste 40 de mese. Târgul de aici va începe din 24 februarie și va fi deschis până pe 1 Martie.

Mărțișoarele vor putea fi achiziționate și de la târgul din Bartolomeu, unde s-au înregistrat și aprobat 16 cereri de vânzare. Și acesta va funcționa tot în perioada 24 februarie – 1 martie. Alături de mărțișoare, aici se vor comercializa și flori ( 3 – 8 martie).

În Triaj vor fi de asemenea trei puncte de vânzare a mărțișoarelor (27 februarie – 1 martie) și trei zone pentru comercializarea florilor (2 – 8 martie).

În cartierul Noua, mărțișoarele vor putea fi cumpărate de pe strada Levănțicăi, la intersecție cu strada Prunului, în perioada 27 februarie – 1 martie. Vânzătorii de flori vor fi prezenți în aceeași locație în 7 și 8 martie.

Sursă foto: brasovevents.ro

Sursă informații: newsbv.ro