Cum să te implici activ la bunăstarea comunității
Activitățile de voluntariat și implicarea în evenimente ce influențează într-o măsură oarecare viața cuiva sunt sursele de bucurie pentru mulți dintre noi. O comunitate în care îți place să trăiești este formată din oameni „faini” cum se spune și la noi, la Brașov.
Așadar, dacă nu ai obiceiul încă de a lua parte la evenimente caritabile sau de a-ți petrece timpul liber cu activități de voluntariat, află în continuare câteva idei de a schimba acest lucru de acum înainte și câteva motive să începi.
De ce să contribui la bunăstarea societății
Sentimentul de indiferență nu ar trebui să facă parte din viața nimănui. Vorbind de fapte ce ajută o altă vietate, persoană, familie sau comunitate, acestea pot face ca lucrurile să se schimbe mult mai repede pentru cel ce are nevoie de sprijin.
Și ție îți apar informații legate de diferite evenimente sau variante de contribuții de orice natură pe rețelele de socializare atunci când îți verifici profilul? Ce faci când vezi de exemplu că un prieten participă la un maraton sau face voluntariat? Dacă apare sentimentul de apreciere și curiozitate, iată câteva moduri prin care poți face și tu o schimbare.
Maraton Hospice Casa Speranței
Această cursă este anuală în Brașov și are puterea de a aduna cel puțin o mie de participanți de fiecare dată. Dacă încă nu ai auzit de Hospice Casa Speranței află că această fundație îngrijește gratuit copii și adulți care suferă de boli incurabile. Ce poate fi mai nobil de atât?
Înscrierea la maraton are ca scop strângerea de fonduri. Taxele de participare sunt variate, în funcție de cât îți dorești să alergi. Astfel, cu aceeași sumă de bani cheltuită la un suc pe terasele din centru poți alege să îți petreci timpul alergând pe aleile de sub Tâmpa, pe data de 14 iulie.
La fel ca în cazul oricărei fundații, orice contribuție este importantă, indiferent de sumă. Faptele mari sunt o înșiruire de lucruri mici, deci fiecare părticică este importantă deoarece reprezintă o componentă de bază a rezultatului final.
Pe lângă maratonul de la Brașov din această lună, în fiecare weekend ai posibilitatea de a ieși din cotidian și de a te implica în acțiuni de voluntariat.
Voluntariat la adăposturi de căței
Sentimentul pe care îl trăiești atunci când faci ceva pentru altcineva, nu pentru propria persoană, este incomparabil. Prin natura noastră dăruim și împărtășim iubire. Necuvântătoarele ce își petrec timpul rămas în țarcurile adăposturilor au mai multă nevoie de tine decât crezi.
Suprapopulația, dezinformarea și lipsa acțiunilor luate din timp în ceea ce privește ținerea sub control a animalelor au dus la aplicarea de măsuri extreme pentru ele, în ziua de azi. Dar prin mai multă implicare din partea fiecăruia dintre noi, acest lucru se poate schimba.
Câteva ore petrecute cu cățeii ce odată au avut familie sau nu au avut șansa să arate ce au de dăruit, contează mai mult decât crezi. Voluntariatul la adăposturile de căței cuprinde activități precum: curățarea țarcurilor, hrănirea cățeilor, reparații și întreținere cuști sau alte obiecte de care au nevoie aceștia. Totodată, una dintre cele mai importante lucruri de făcut la adăpost este să scoți cățeii la plimbare. Datorită ție au șansa de a ieși din perimetrul în care își petrec fiecare zi. Aprecierea lor nu va întârzia să apară și vei vedea că vei pleca mai bogat decât te-ai dus la adăpost.
Brașovul are atât adăposturi publice, cel de la Stupini și cel de la Codlea, cât și ONG-uri pe care le poți găsi ușor în comunitățile iubitorilor de animale. Ține minte că o plimbare cu un cățel al nimănui sau abandonat poate schimba modul în care vezi lucrurile de acum înainte.
A face ceva pentru cei din jur te scoate din anonimat și îți confirmă ce om deosebit ești de fapt! Lasă acest lucru să se vadă făcând, începând de acum, mai multe pentru comunitatea din care faci parte.