Concurs fotografii Brașov – Vara în Brașov

de |

Concurs fotografii Brașov – Vara în Brașov

Brașovul – unul din cele mai frumoase orașe din țară, ne invită să-i facem cunoscut farmecul peste mări și țări. Străzile, piețele, clădirile, natura, parcurile – toate se împletesc și creează armonie vizuală, cea care cucerește pe oricine – fie turist sau localnic. Din acest motiv, ne-am gândit să aducem un elogiu orașului Brașov prin intermediul obiectivului aparatului de fotografiat, lansând concursul de fotografii – Vara în Brașov.

Inspirați de aerul de vacanță, de aerul boem al orașul, vă îndemnăm să luați la gât sau în buzunar aparatul foto sau telefonul și să parcurgeți la pas Brașovul în căutarea cadrului perfect pentru concurs.

 

Care este regulamentul?

  • Trimite 3 (trei) fotografii care surprind cadre de cu Vara în Brașov la adresa de e-mail [email protected] până la data de 04.09.2017 (inclusiv), cu subiectul: Concurs – VARA ÎN BRAȘOV – Nume și Prenume;
  • Menționează în e-mail datele tale de contact: nume, prenume, adresă de e-mail, telefon și pagina personală de Facebook/portofoliul personal;
  • Dacă poza îți inspiră o denumire/un text scurt, menționează în e-mail denumirea/textul scurt care vrei să apară alături de fotografia ta (opțional);
  • Pentru ca concursul să se desfășoare, trebuie să fie înscriși minim 10 participanți;
  • Fotografiile trebuie să fie recente (vara 2017), clare  și de calitate;
  • Fotografiile nu trebuie să fie de tip autoportret, portret sau să aibă alt conținut ( băuturi alcooloce, țigări, etc);
  • Fotografiile vor fi urcate pe pagina de Facebook Ghid Local Brașov, albumul: VARA ÎN BRAȘOV.
  • Câștigătorul va fi anunțat în data de 8 septembrie 2017.
  • Perioada desfășurării concursului VARA ÎN BRAȘOV: 08.08.2017 – 04.09.2017.

 

II. PREMII

Premiul cel mare

Câștigătorul va fi desemnat în data de 8 septembrie 2017. Premiul pentru marele câștigător va fi un CITY BREAK pentru două persoane în orașul Cluj-Napoca și un City Card.

CITY BREAK-ul va include:
⦁ două nopți de cazare la hotelul Golden Tulip Ana Dome sau Hampton by Hilton Cluj cu mic dejun inclus;
⦁ masa de prânz la Souper supe sau sandwich;
⦁ cina asigurată la sponsorul evenimentului – Livada Restaurant.

De asemenea, câștigătorului îi va fi asigurată intrarea la preț redus (ofertă 1+1 gratis) la principalele obiective turistice din orașul Cluj-Napoca, prin intermediul City Card-ului primit.

Câștigătorul va putea beneficia de premiul mare – City Break pentru două persoane în orașul Cluj-Napoca până cel târziu la sfârșitul lunii noiembrie, în limita disponibilității camerelor hotelurilor. De asemenea, câștigătorul trebuie să anunțe cu un avans de 15 de zile asupra perioadei în care dorește să beneficieze de acest premiu. În cazul în care hotelurile nu au camerele disponibile pentru perioada aleasă de câștigător, acesta va trebui să modifice data la care dorește să beneficieze de premiu.

În cazul în care voucherul nu va fi folosit, acesta se anulează.

Premiul doi și trei 

Primii trei câștigători vor primi câte un City Card care va putea fi ridicat de la partenerul nostru din Brașov – Natura în Bucate, după data de 25 septembrie 2017! Ridicarea premiilor se va face în baza Cărții de Identitate a câștigătorilor. De asemenea, primii trei câștigători vor beneficia de un articol dedicat în secțiunea Fotograf de Brașov de pe site-ul Ghid Local Brașov.

Perioada de jurizare: 4-8 septembrie 2017

Juriul este format din 6 membri ai echipei GhidLocal.com

Modalitatea de jurizare va consta în supunerea la vot a fotografiilor primite. În funcție de numărul voturilor individuale primite din partea membrilor juriului, va fi desemnat câștigătorul. De asemenea, va avea loc o dezbatere comună pentru a stabili câștigătorii City Card-urilor și a articolelor dedicate în secțiunea Fotograf de Brașov.

IMPORTANT! Toate materialele înscrise în concurs trebuie să fie realizate de cel care le trimite, acesta deținând drepturi de autor asupra lor. În cazul în care se dovedește că un câștigător nu avea dreptul de autor asupra materialului trimis, chiar și după o eventuală câștigare a concursului, va trebui sa returneze premiile sau suma valorică a acestora în maxim 30 de zile de la informarea acestuia. Fiecare material trimis va fi verificat minuțios, iar nerespectarea acestei reguli duce la respingerea participării în concurs.

Alte precizări:

– Aprecierile primite pe rețelele de socializare în urma promovării fotografiilor au un rol îndrumător, dar nu un rol decisiv în desemnarea câștigătorilor. Suntem curioși să aflăm preferințele celor care urmăresc desfășurarea concursului, însă nu dorim să defavorizăm participanții care nu sunt activi pe rețelele de socializare. Astfel, jurizarea se face în funcție de voturile juriului, nu în funcție de popularitatea materialelor pe rețelele de socializare.

-În cazul în care până la data de 04.09.2017 nu sunt încriși minim 10 participanți, organizatorul își alocă dreptul de a nu mai organiza concursul de față.

– Materialele înscrise într-o anumită lună a concursului nu vor putea fi re-înscrise în concursul din altă lună – chiar dacă tema ar fi similară sau aceeași (puțin probabil).

– Prin înscrierea în concurs și trimiterea materialelor, Ghid Local Brașov primește dreptul de utilizare a acestora pe o perioadă nelimitată. Dreptul de autor va aparține în continuare participantului!

– NU vor fi acceptate fotografii ce conțin insulte sau adresări peiorative cu referire la o persoană, categorii de persoane sau diverse companii. NU vor fi acceptate nici fotografiile tip advertorial / reclamă pentru anumite servicii / produse / branduri. Pentru acestea din urmă, ne puteți contacta separat de concurs – vezi rubrica Promovare Ghidlocal.com.

Decizia juriului

Decizia juriului cu privire la clasament este finală și nu poate fi contestată de alți participanți. Excepție: contestațiile sunt binevenite în contextul în care se dețin informații cu privire la încălcarea drepturilor de autor în cazul vreunei fotografii câștigătoare.

 

Suntem nerăbdători să vă cunoaștem și să împărtășim frumusețea orașului Brașov!
Echipa GhidLocal.com