Concurs articole / poezii „Brașovul scrie: Locuri de poveste în Brașov”

de |

Concurs articole / poezii „Brașovul scrie: Locuri de poveste în Brașov”

Orașul Brașov este fascinant! Din acest motiv, ne-am propus să descoperim și să spunem povestea Brașovului văzut altfel. Un oraș văzut din diferite perspective, surprins în diverse ipostaze, redat prin ochii celor care-i colindă străzile și îi respiră aerul zi de zi. Scopul acestui concurs este acela de a descoperi și a face cunoscut Brașovul văzut prin ochii celor de lângă noi. Avem un singur oraș, dar atât de mulți ochi și suflete care îl admiră și care vor să își exprime iubirea față de acesta prin intermediul cuvintelor frumoase.

Concurs articole / poezii „Brașovul scrie: Locuri de poveste în Brașov”

Cum este orașul văzut de tine? 

Cum e Brașovul tău? Dar Brașovul văzut de un călător? Care este locul de poveste din orașul Brașov? Care sunt locurile minunate din orașul de la poalele Tâmpei? Concursul nu este adresat doar scriitorilor sau jurnaliștilor, ci tuturor brașovenilor și celor care iubesc acest oraș care vor să își exprime gândurile în scris și să dea glas admirației lor nemărginite pentru Brașov.

I. Participarea la concursul „Brașovul scrie…” – Regulament Concurs Mai 2017

Tema generală a lunii mai este surprinsă în frumoasele versuri ale lui Alexandru Macedonski:
”…Cu centrul intim şi cochet,
Şi fără case cu arcade;
Oraşul mic te fură-ncet
Cu ale lui tăcute strade.

Prin umbra parcului discret,
Nu se strecoară mascarade
Şi nu s-aud în el tirade
Despre-al politicei secret.
Oraşul mic te fură-ncet.”

Tema concursului este ,,Locuri de poveste în Brașov”. În competiție se acceptă texte aparținând stilului epic, liric, dramatic sau publicistic – în funcție de aptitudinile personale și de preferințe.

Limită minimă de cuvinte pentru textele tip proză: 200.

Limita minimă de cuvinte pentru textele tip poezie: 100.

Perioada de înscriere în concurs este 15 mai – 15 iunie 2017, data limită fiind joi, 15.06.2017, ora 23:59.
Înscrierile se fac prin trimiterea textului cu care doriți să participați la acest concurs printr-un e-mail pe adresa [email protected]. Subiectul e-mailului va fi ,,Concurs Brașovul scrie – Mai – Nume_Prenume” (ex. Concurs Brașovul scrie – Mai – Alexandru Popescu). Dacă nu doriți ca numele dumneavoastră să fie publicat, vă rugăm să menționați acest lucru în e-mail și să ne indicați pseudonimul sub care doriți să semnați textul.

De asemenea, în concurs trebuie să fie înscrise minim 5 texte. În cazul în care această condiție nu va fi îndeplinită, ne rezervăm dreptul de a anula concursul.

Titlul trebuie ales de participanți și trebuie menționat fie în documentul trimis, fie specificat separat în e-mailul de înscriere.

Conținutul textelor trebuie să aibă legătură cu tema generală propusă de noi, însă libertatea de exprimare și creativitate vă aparține. Criteriile principale de departajare vor fi originalitatea abordării și creativitatea.

Textele primite vor fi evaluate de juriu și doar cele considerate eligibile pentru concurs vor fi publicate pe site-ul ghidlocal.com pe parcursul perioadei de desfășurare a concursului, în ordinea primirii. Acestea vor putea fi găsite în rubrica: Concurs ,,Brașovul scrie..” și, de asemenea, vor fi promovate pe pagina de Facebook Ghid Local Brașov.

Textele expediate pot fi însoțite de fotografii. Condiția inserării fotografiilor în text este ca acestea să aparțină autorului textului sau cu aprobarea autorului de drept a fotografiilor pentru a fi utilizate. Dacă textele nu vor fi însoțite de o fotografie, vom aloca noi o imagine reprezentativă pentru promovarea textelor în mediul online.

II. PREMII

Premiul cel mare

Câștigătorul va fi desemnat în data de 20 iunie 2017. Premiul pentru marele câștigător va fi un CITY BREAK pentru două persoane în orașul Cluj-Napoca și un City Card.

CITY BREAK-ul va include:
⦁ două nopți de cazare la hotelul Golden Tulip Ana Dome cu mic dejun inclus;
⦁ masa de prânz la Souper supe sau sandwich;
⦁ cina asigurată la sponsorul evenimentului – Livada Restaurant.

De asemenea, câștigătorului îi va fi asigurată intrarea la preț redus (ofertă 1+1 gratis) la principalele obiective turistice din orașul Cluj-Napoca.

Câștigătorul va putea beneficia de premiul mare – City Break pentru două persoane în orașul Cluj-Napoca până cel târziu la sfârșitul lunii septembrie, în limita disponibilității camerelor hotelului. De asemenea, câștigătorul trebuie să anunțe cu un avans de 30 de zile asupra perioadei în care dorește să beneficieze de acest premiu. 

În cazul în care voucherul nu va fi folosit acesta se anulează. 

Alte premii

10 autori ai articolelor publicate vor primi câte un City Card care va putea fi ridicat de la partenerul nostru din Brașov – Go Van Go Tours, după data de 30 iunie 2017! Ridicarea premiilor se va face în baza Cărții de Identitate a câștigătorilor.

Perioada de jurizare: 16 -19 iunie 2017

Juriul este format din 6 membri ai echipei GhidLocal.com

Modalitatea de jurizare va consta în supunerea la vot a textelor primite. În funcție de numărul voturilor individuale primite din partea membrilor juriului, va fi desemnat câștigătorul. De asemenea, va avea loc o dezbatere comună pentru a stabili câștigătorii City Card-urilor.

IMPORTANT! Toate materialele înscrise în concurs trebuie să fie realizate de cel care le trimite, acesta deținând drepturi de autor asupra lor. În cazul în care se dovedește că un câștigător nu avea dreptul de autor asupra materialului trimis, chiar și după o eventuală câștigare a concursului, va trebui sa returneze premiile sau suma valorică a acestora în maxim 30 de zile de la informarea acestuia. Fiecare material trimis va fi verificat minuțios, iar nerespectarea acestei reguli duce la respingerea participării în concurs.

Alte precizări:

– Aprecierile primite pe rețelele de socializare în urma promovării textelor au un rol îndrumător, dar nu un rol decisiv în desemnarea câștigătorilor. Suntem curioși să aflăm preferințele celor care urmăresc desfășurarea concursului, însă nu dorim să defavorizăm participanții care nu sunt activi pe rețelele de socializare. Astfel, jurizarea se face în funcție de voturile juriului, nu în funcție de popularitatea materialelor pe rețelele de socializare.

– Materialele înscrise într-o anumită lună a concursului nu vor putea fi re-înscrise în concursul din altă lună – chiar dacă tema ar fi similară sau aceeași (puțin probabil).

– Prin înscrierea în concurs și trimiterea materialelor, Ghid Local Brașov primește dreptul de utilizare a acestora pe o perioadă nelimitată. Dreptul de autor va aparține în continuare participantului!

– NU vor fi acceptate textele ce conțin insulte sau adresări peiorative cu referire la o persoană, categorii de persoane sau diverse companii. NU vor fi acceptate nici textele tip advertorial / reclamă pentru anumite servicii / produse / branduri. Pentru acestea din urmă, ne puteți contacta separat de concurs – vezi rubrica Promovare Ghidlocal.com.

Decizia juriului

Decizia juriului cu privire la clasament este finală și nu poate fi contestată de alți participanți. Excepție: contestațiile sunt binevenite în contextul în care se dețin informații cu privire la încălcarea drepturilor de autor în cazul vreunui text câștigător.

Așteptăm cu drag înscrierile voastre!
Ghidlocal.com

Concurs articole / poezii „Brașovul scrie: Locuri de poveste în Brașov”

 

Imagini: traveldude1.