Cerbul de aur: Piese româneşti, cântate cu izul exotic al altor ţări
Cerbul de aur 2019 | Există un eveniment care adună la Braşov cântăreţi şi turişti din multe ţări, colorează străzile şi atmosfera oraşului nostru şi face ca muzica românească să capete noi forme şi interpretări. Anul acesta, 12 piese noi şi vechi vor fi cântate în viziunea concurenţilor din ţări precum Italia, Cipru, Austria, Australia, Letonia şi multe altele.
Foto sus: @residence.annapolis
Ce vei găsi în acest an la Cerbul de aur
Printre piesele lansate în ultimii ani, care vor fi supuse reinterpretării se numără:
- „Acasă” a lui Smiley, cântată de Alfie Arcuri din Australia;
- „Creioane colorate” a lui Feli, cântată de Eliza G din Italia;
- „Mă ucide ea” a lui Mihail, cântată de Monika Marija din Lituania;
- „Pe aripi de vânt” şi „Ce are ea” ale Deliei vor fi cântate de Syuzanna Meqonyan din Armenia şi Sara de Blue din Austria.
În concurs se vor simţi şi uşoare note retro ale unor piese deja lansate în urmă cu câţiva ani, însă suficienţi cât să le poţi auzi la evenimentele de profil.
- „Cât de frumoasă eşti” a lui M I H A I (Mihai Trăistariu), cântată de Cynthia Verazie din Cipru;
- „Dragostea rămâne” a Andrei, cântată de românul Florin Răduţă;
- „De la capăt” a trupei Voltaj, cântată de Tamara din Georgia;
- „Apa” Lorerdanei, cântată de Ralfs Eilands din Letonia.
Melancolicii deceniilor trecute de ceva timp se pot bucura de 3 interpretări inedite ale unor piese deja clasice.
- „Bună seara, iubite” a Loredanei, cântată de Veronica Liberati din Italia;
- „Un actor grăbit” a Laurei Stoica, cântată de Anna Odobescu din Republica Moldova;
- „Ploaia şi noi” a Doinei Badea, cântată de românca Renate.
Concertele care condimentează festivalul
Cerbul de aur are un aer retro şi, totuşi, nou şi inedit prin interpretările unice. Este evenimentul unde se descoperă noi nume muzicale şi se aduc în faţa spectatorilor piese cântate în stiluri unice, exotice.
Însă festivalul înseamnă şi distracţie şi artişti cunoscuţi pe scenă. Două dintre capetele de afiş din acest an sunt deja clasicul Ştefan Bănică Jr. şi cântăreaţa care redefineşte succesul, Irina Rimes. Cei doi se completează, pentru că Ştefan Bănică Jr. a anunţat deja că va susţine un recital rock’n’roll alături de grupul vocal The 50s. În acelaşi timp, Irina Rimes a promis un show original, inspirat şi interesant.
Datele tehnice ale evenimentului
Aflat la cea de-a 19-a ediţie după ce a debutat în 1968, Cerbul de aur este unul dintre cele mai vechi evenimente de divertisment din România. Anul acesta, festivalul are loc în perioada 22 – 25 august. Vor fi două zile de concurs, o gală de premiere şi alte evenimente care completează atmosfera.
Organizatorii anunţă şi un spectacol folcloric, dar care va fi presărat cu prelucrări inedite ale genului muzical. Cei care nu sunt din Braşov pot vedea festivalul pe TVR. Noi, cei de-ai locului, putem să ne bucurăm de evenimente de culise, atmosfera de festival adusă pe străzile noastre şi de tot show-ul privit live, la faţa locului, cu toate evenimentele pozitive pe care prezenţa la un maraton de concerte o implică.
Ce înseamnă Cerbul de aur pentru Braşov
O parte din braşoveni au apucat să vadă, de-a lungul anului, la Cerbul de aur concerte Diana Ross, Julio Iglesias, Tom Jones, Sheryl Crow, Vaya con Dios, Coolio, Christina Aguilera, The Kelly Family, Nicole Scherzinger, Amy Macdonald, Pink, James Blunt şi mulţi alţii.
Poţi găsi în jurul tău poveşti inedite, simpatice, amuzante despre Cerbul de aur. Sau poţi să le trăieşti tu şi să le duci mai departe. Ce variantă alegi?
***
Autor: Monica Olănescu