Cele mai frumoase străzi din Brașov

de |

Străzi din Brașov 

– M-am îndrăgostit iremediabil de orașul Brașov!
– Ce îți place cel mai mult la acest oraș?
– Străzile!

O frumoasă poveste de dragoste începe în mod neașteptat. La prima vedere observi suprafețele, respiri aerul, te pătrunzi de atmosfera, te inspiri din trăsături și imperfecțiuni, iar în final îți dai seama că esți copleșit de ceva inexplicabil și special.

Cele mai frumoase străzi din Brașov

Străzile orașului Brașov au o forță de atracție irezistibilă: sunt capabile să ademenească orice călător și să-l farmece cu frumusețea lor sublimă, irepetabilă.

Asemeni unui celibatar aflat în căutarea alesei sale, călătorul va pătrunde timid în Piața Sfatului – faima locului domină țările și mările din apropiere. Clădirile care străjuiesc acest loc de poveste, impunătoare prin istorie și importanță, vor alinta ochii oricărui curios și privirea celui mai pretențios vizitator, iubitor de frumos. După surprinderea inițială, călătorul va hotărâ că acesta este cel mai frumos loc din Brașov, neștiind de fapt că ceea ce este sublim urmează să descopere.

Cele mai frumoase străzi din Brașov

După o binemeritată cafea servită chiar în inima orașului, pașii îl vor purta încet spre comorile ascunse ale orașului coroanei. Imediat, ochii i se vor lumina, iar inima îi va tresări la vederea străzii Apollonia Hirscher cu prețioasele clădiri care stau flancate pe cele două laturi pentru a-i ocroti frumusețea și noblețea.

Strada Sforii

Ademenit de farmecul arhitecturii, chemat de enigma curților interioare, a zidurilor medievale, călătorul, fascinat și îndrăgostit, va merge spre strada Sforii, renumită pe toată întinderea ,,bătrânului” continent. Dorind să cucerească inima orașului, drumețul va străbate această străduță îngustă și va elogia fiecare parte a zidului care o străjuiesc, citindu-i istoria, poveștile și aflând gândurile tuturor oamenilor care au trecut pe aici din secole îndepărtate până acum.

Cele mai frumoase străzi din Brașov

Căldura oamenilor, aerului curat de munte, frumusețea proverbială a acestui oraș cochet de la poalele Tâmpei, dar mai ales străzile încântătoare ale orașului, îl vor face pe călător să revină iar și iar în acest ținut plin de farmec și minunății!

Care sunt cele mai frumoase străzi din Brașov?

Imagini: bogdansaitos, marianelagetteKatieszi