Casa Sfatului din Brașov – misterele casei – martor la deciziile cele mai importante din oraș de-a lungul vremii

de |



Casa Sfatului din Brașov – misterele casei – martor la deciziile cele mai importante din oraș de-a lungul vremii

Locurile emblematice au un istoric bogat, plin de mistere din timpuri apuse. Casa Sfatului din Brașov, clădirea care tronează în centru pieței cu același îndeamnă pe fiecare trecător la o retrospectivă istorică asupra unui Brașov în care principiile de viață și preocupările oamenilor erau altele decât cele de azi.

Casa Sfatului din Brașov



Ne plimbăm, dar, prin Brașovul secolului XV. Vedem trăsuri, locuri ample goale, în care există mici amenajări, drumuri aproape inexistente, iar acelea care există sunt neasfaltate, oameni îmbrăcați în haine simple, clădiri construite într-o manieră aparte. Orașul are o forfotă specială, oamenii sunt antrenați de o sumedenie de gânduri și activități.

Casa Sfatului din Brașov

Zona cea mai populată este în jurul pieței Sfatului, unde lumea obișnuia să petreacă cel mai mult timp, fiind zona principală de manifestări din oraș. În același timp, aici este zona 0 a orașului. Ce vedem aici? Un târg în care negustorii sași se luptă din răsputeri să convingă locuitorii să achiziționeze cele mai bune produse. De altfel, este o imagine care se întâlnea zilnic în acest loc. Desigur, existau și excepții.
Acesta este contextul când Casa Sfatului își începe existența. În acest peisaj urban istoric Casa Sfatului din Brașov se construiește cu scopul de a fi o instituție cu rol de guvernare a orașului.

Instituție publică cu rol de guvernare în perioada medievală

Anul 1528 aduce brașovenilor o clădire a sfatului, după cum îi spune și numele. Adică, de comun acord Breasla Blănarilor şi Adunarea Districtului Ţării Bârsei decid că este necesar un loc special în care să fie luate toate deciziile legate de administrarea orașului. De aceea, la kilometrul 0 al orașului, în centrul târgului, Casa Sfatului își face apariția măiestuos. Desigur, acest edificiu era total diferit de cum îl vedem noi astăzi. Pe atunci clădirea avea o singură încăpere, iar dimensiunile erau de 5 m lățime și 12 m lungime. Acest spațiu adăpostea o sobă, 4 mese cu bănci și un dulap în care erau depozitate acte și documente ale vremii.

„Construcţia a fost completată şi de aceea, se pot observa astăzi stiluri difeite de arhitectură. În partea de jos se observă stilul gotic, iar la etaj stilul renascentist şi baroc. În secolul al XVI-lea turnul era străjuit de patru turnuleţe, semn că oraşul avea dreptul de a pronunţa sentinţe capitale, «Jus Gladi»”, a explicat Radu Ştefănescu, directorul Muzeului Judeţean de Istorie. – citat din historia.ro

Turnul trompeților din Casa Sfatului

O modalitate inedită de măsurare a timpului în acea perioadă venea direct din inima orașului. Astfel, pentru a marca orele din zi, paznicul Casei Sfatului urca în turn. Acolo sufla într-o trompetă care era amplasată astfel încât sunetul ei să se răsfrângă în întregul oraș. Rolul acestuia era de a comunica locuitorilor ora exactă din zi.



Casa Sfatului din Brașov

Închisoare pentru răufăcători

Răufăcătorii sunt prezenți în omenire de la crearea acesteia. Perioada medievală nu a fost cruțată de astfel de persoane care, din diverse motive nu se supuneau legilor omenești. Pedepsele aplicate lor erau în funcție de gravitatea faptei. Astfel că, în Casa Sfatului din Brașov a fost amenajată o închisoare.

Loc de execuție și condamnare

Sentințele capitale acordate inculpaților erau cele mai grave modalități de pedepsire. De aceea, o zi în care un vinovat de anumite fapte era acuzat, sfatul decidea care este pedeapsa cea mai potrivită pentru „păcatele” sale. O zi în care un acuzat primea sentința de decapitare, era o zi în care toată suflarea orașului se aduna în Piața Sfatului, să fie fie martoră la acel eveniment important pentru comunitate.

„În Casa Sfatului se împărțea dreptatea, aici se luau toate deciziile importante. Aici au judecați capii răscoalei împotriva austriecilor în 1689. Locul execuțiilor nu era în Casa Sfatului, ci unde este acum fântâna arteziană din Piața Sfatului“, a spus Stelian Coșuleț, istoric. – citat din historia

Modul de execuție al vinovaților depindea în funcție de statutul său social. Decapitarea era pedeapsa aplicată oamenilor cu un rang înalt în societate. Persoanele acuzate de furt și hoție erau cunoscute de mulțime prin moartea prin spânzurătoare. Iar pentru că vrăjitoria era un act necurat, persoanele care o practicau trebuiau să se purifice prin arderea pe rug, focul fiind cel care izbăvea de rele și pe cei rămași în viață.



Casa Sfatului din Brașov

În prezent – muzeu de istorie al orașului

Clădirea Casei Sfatului din Brașov ascunde o sumedenie de povești și fapte curioase. Fiind un loc în care se luat deciziile cele mai importante pentru oraș, Casa este o clădire emblematică, vie încă, după atâția ani grei trecuți peste ea. Iar pentru că nimic nu putea fi mai potrivit decât să transmită curioșilor poveștile pe care le-a auzit cât timp a servit ca adăpost celor care erau la conducerea orașului, în prezent aceasta adăpostește muzeul de istorie al orașului.

Adresă: Piaţa Sfatului, nr. 30, Braşov
Program: Luni: Închis , Marți–Duminică: 10:00-18:00
Website / Facebook

Casa Sfatului din Brașov

Surse informații: brasovistorie.ro, adevarul.ro, historia.ro
Surse foto: brasovistorie.ro, dspace.bcucluj.ro, steffperspective
Autor: Teodora Lipciuc