Activităţi de iarnă sănătoase și la îndemână

de |

Activităţi de iarnă sănătoase și la îndemână

Deşi nu prea îţi vine să ieşi din casă, chiar şi iarna trebuie să o faci. Frigul te împinge către localuri, casele cunoştinţelor sau orice are un şemineu sau sistem de încălzire performant. Totuşi, unele activităţi de iarnă îţi aduc o doză de sănătate, chiar dacă le faci fără nicio legătură cu acest scop. Hai să vedem ce te ajută să îţi menţii sănătatea şi de ce activităţi nu ar trebui să te fereşti.

Aranjarea fațadei unei case sau a unei curți

Poate că nu te-ai gândit, recent, să îţi împodobeşti exteriorul casei pentru Sărbători sau să oferi curții tale o tematică de iarnă. Poate că nici nu stai la casă, ci într-un apartament. În cel de-al doilea caz, dacă vrei să profiţi de această activitate, poţi merge să ajuţi un prieten sau doar să faci o faptă bună.

Ce e spectaculos la împodobirea faţadei unei case sau a unei curți? Mai multe. În primul rând, aerul răcoros îţi împrospătează activitatea creierului. Faptul că te concentrezi pe ce trebuie să faci întârzie puţin percepţia legată de frig. Vei simţi temperatura, însă nu cu aceeaşi intesitate ca şi când ai fi stat să priveşti peisajul.

Exerciţiu pe munte

Sună ideal să te trezeşti mai devreme dimineaţa, să dai o tură până pe masivul Tâmpa cu telecabina şi să faci 5 minute de exerciţii de înviorare. Dar imposibil. Atunci când trebuie să duci la serviciu, s-ar putea ca „mai devreme” să însemne prea devreme. Şi să recurgi la varianta comodă – cea de acasă.

Îţi recomandăm ca, în zilele de weekend, chiar să întreprinzi această acţiune. Nu e nevoie să cauţi exerciţiile potrivite, ai nevoie doar de cele de încălzire a muşchilor pe care, probabil, le ţii minte din copilărie. Nu trebuie să transpiri sau să îţi simţi muşchii cum lucrează. După aceste zece minute, vei simţi cum îţi creşte energia cu 90% mai mult decât dacă ai fi petrecut timp în interior.

Mersul în ritm alert

Probabil că, fără să îţi dai seama, petreci circa 30 de minute mergând pe stradă. Ce ar fi dacă ai face-o în ritm alert, cu atenţie la felul în care muşchii corpului lucrează cu fiecare pas. Astfel, vei putea să îţi menţii concentrarea şi ritmul rapid de mers. Nu uita că ritmul alert nu înseamnă aproape să alergi, ci să fii mai rapid decât de obicei.

Mersul în aer rece îţi oxigenează şi curăţă plămânii în profunzime. Astfel, vei avea parte de o cură de aer curat, care se plimbă prin plămâni, în fiecare zi. Organismul menţine beneficiile acestui proces, în timp ce elimină toxinele.

Nu uita că activităţile de mai sus se petrec în aer liber, aşa că îţi recomandăm să te îmbraci corespunzător, însă adaptat modului în care percepi temperaturile. Organizează-ţi timpul astfel încât cele de mai sus să nu îţi pară o povară. Atunci când nu necesită sacrificii, o activitate nouă are şanse mai mari să devină un obicei. Iar creierul are nevoie doar de 21 de zile ca să transforme o activitate nouă într-una care face parte din rutina ta. Bineînţeles, aici nu ne referim la împodobirea faţadei casei.

Autor: Monica Olănescu
Fotografii: Georgie MackIrina Anton & Damian Antal