- Acest eveniment a trecut.
Noaptea Alba a Galeriilor – NAG – DanceBox cu Anamaria Guguian
6 octombrie 2017 18:00
Dance Box este o instalație dansantă. Dance Box este o cutie de lemn în care există un dansator. Dansatorul așteaptă oameni cu care să danseze. Dance Box este o provocare atât pentru dansatori cât și pentru oamenii care o vizitează. Provocarea ține de faptul că doi necunoscuți împărtășesc un moment intim, un spațiu intim, un dans, prezentul. Dansul este liber, la fel și prezentul.
Cine are curajul să renunțe la spațiul de confort? Cine vrea să afle mai mult despre cum reacționează în situații ieșite din grafic? Cine vrea să fie prezent?
Performer: Anamaria Guguian
Anamaria Guguian este un explorator al vieții prin intermediul mișcării. Este performer, facilitator de ateliere de mișcare pentru copii și adulți și creator al proiectului I Dance You. Proiectul își propune să promoveze exprimarea prin mișcare și încurajează dansatorii și arta dansului. În dansul ei, Anamaria este influențată de arte marțiale, contact improvisation și dans terapie. Îi place să aducă dansul în locuri cât mai diverse și să danseze cu oameni din medii cât mai eclectice.
Dance Box este un performance marca I Dance You !
I Dance You ! este un proiect care mișcă oamenii. Acesta a început în 2016 în Brașov. Prin intermediul performence-urilor, a atelierelor de dans și a altor evenimente speciale, I Dance You ! își propune să ajute lumea prin dans.
After midnight dansăm pe ritmuri atent alese de George Pandrea!
George Pandrea este un producător de 26 de ani din Brașov.
Muzica sa este una centrată în jurul beat-urilor de hip hop, cu texturi și melodii electronice peste.
Scrie pentru încă două proiecte muzicale (Tertip, respectiv Biofilm) dar de aceasta dată ne va prezenta proiectul său solo cu care a debutat la Amural 2017.
HOF CAFE este info point NAG!