Winter Charity Fair: ce faci atunci când vrei să faci o faptă bună
Unii dintre noi au pe cineva, undeva, care ajută pe alții fără să ştie nimeni. Alţii merg acolo unde sunt sfătuiţi, atunci când cer o părere. Dar noi, restul, atunci când simţim nevoia să facem pe cineva să zâmbească, unde găsim acea persoană în tot Braşovul acesta mare?
Acele persoane nu sunt nici măcar în oraşul nostru, ci într-o comună de lângă. Dar nu este nevoie să baţi drumul până la elevii din Cuciulata, judeţul Braşov. Poţi să mergi la Winter Charity Fair şi să te bucuri de tot ce implică un târg de Crăciun.
Foto sus: Alina Georgescu
Ce înseamnă Winter Charity Fair?
Târgul Winter Charity Fair adună meşteşugari de decoraţiuni, pictori, make-up artists, designeri de costume şi accesorii, creatori de jocuri, designeri vestimentari şi nu numai. Târgul are loc pe 22 şi 23 decembrie, între orele 14:00 şi 21:00, la Centrul Cultural Reduta.
Artişti locali şi comercianţi de lucruri făcute manual vor fi acolo, împreună cu organizatorii unei tombole cu premii de Crăciun. Cu alte cuvinte, timp de două zile poţi să te bucuri de atmosfera de Sărbători. Dar, în același timp poți să faci și o faptă bună.
Artiştii vor sta la mese, în timp ce copiii participanţi vor avea la dispoziţie un colţ cu surprize.
Care este fapta bună?
Participarea la tombolă va avea o donaţie recomandată de 10 lei. Banii strânşi vor fi trimişi, în totalitate, către şcoala din Cuciulata, acolo unde elevii vor primi un videoproiector, o imprimantă color şi rechizite. Cei mici din centrul de zi Ghimbav vor primi şi ei bluze din bumbac şi alimente.
O parte din vânzările totale ale târgului va fi şi ea direcţionată către şcoala din Cuciulata şi centrul de zi din Ghimbav.
Cine se ocupă?
Organizatorii, Beard Brothers Braşov sunt responsabili pentru prima ediţie locală a evenimentului şi pentru campania Bits for Education (BifE), care îşi propune să crească nivelul de atractivitate a şcolii pentru copiii din mediile defavorizate.
Winter Charity Fair este, la nivel naţional, la cea de-a cincea ediţie. Primele patru evenimente au fost organizate la Cluj.
Deci, tu ce faci?
Mergi la târg. Fie că vrei să iei o gură de aer, departe de aglomeraţia stradală. Sau poate doar vrei să vezi cum începe un altfel de eveniment de Crăciun. Poţi să te implici cumpărând ce îţi place (sau cadouri), ori poate vrei să câştigi ceva.
Pentru că vorbim despre un eveniment care susţine şi promovează atmosfera de Crăciun, cea de a fi împreună cu oamenii apropiaţi de tine, poate că vei dori să îţi chemi familia, gaşca la târg. Pentru o desfăşurare aşa cum îţi doreşti, îţi recomandăm să vizitezi târgul împreună cu cei cu care îţi doreşti să petreci Sărbătorile. Sau poţi să dai o fugă înainte, să vezi „care e treaba”, apoi să organizezi o zi la un târg aşa cum este şi Crăciunul – cu zâmbete, cadouri şi fapte bune.
Ca să faci o faptă bună, nu ai nevoie de o ocazie. Totuşi, atunci când ea apare, poţi să profiţi şi să te bucuri de contribuţia ta.
Vezi detalii eveniment » aici.
Pentru a te bucura de atmosfera sărbătorilor de iarnă din aces an în Brașov, poți consulta un mic ghid al Târgului de Crăciun.
Autor: Monica Olănescu.