5 motive pentru o vacanță în Turcia și Egipt
Zecile de locații de vis de pe întreg globul, cu siguranță le fac cu ochiul tuturor iubitorilor de vacanțe și excursii care mai de care mai senzaționale. Însă, pentru o parte din cei care își doresc astfel de vacanțe, Turcia și Egipt reprezintă destinații nu doar mai aproape de casă, ci și zone sigure și accesibile din punct de vedere financiar.
Motivele pentru o vacanță în aceste țări sunt numeroase, iar achiziționarea unui pachet de vacanță în Turcia sau Egipt, va fi cu siguranță pe placul tuturor.
Pachete achiziționate la prețuri imbatabile
În ultimii ani, vacanțele în Turcia și Egipt au început să revină în atenția pasionaților, iar agențiile de turism pregătesc pachete din ce în ce mai atractive, astfel încât să fie pe placul tuturor. Pentru cei care își doresc să se relaxeze pe litoralul turcesc, o vacanta turcia, fie în Antalya sau în Marmaris reprezintă una dintre cele mai bune alegeri.
Dacă doriți să vizitați faraonii și celebrele piramide, atunci o vacanta egipt în Cairo sau Port Said, dar nu numai, va reuși să vă domolească setea de cunoaștere.
Destinații perfecte pentru întreaga familie
Atât Turcia, cât și Egiptul, reprezintă destinații perfecte de vacanță pentru întreaga familie. Cu siguranță cei mici vor fi mai mult decât încântați să viziteze biserica din secolul XI care găzduiește Muzeul Moș Crăciun din Demre, Turcia, iar piramidele și complexul Luxor, alături de Valea Regilor din Egipt le va oferi o experiență inedită.
Adulții pot experimenta savuroasa cafea pe nisip în Turcia sau scufundări și croaziere pe Nil în Egipt. Oricare dintre destinațiile alese, vor reuși să ofere momente de neuitat pentru toată lumea, indiferent de vârstă.
Obiective turistice impresionante
Varietatea de obiective turistice din ambele țări, va reuși să răspundă chiar și celor mai aprigi cerințe în materie de cercetarea și vizitarea monumentelor și a locurilor cu o încărcătură istorică bogată.
Piramidele, Sfinxul, templele, străzile sufocate de bazare în Egipt sau Teatrul Aspendos, Plaja Patara, Pamukkale, Muntele Nemrut din Turcia, alături de multe alte locuri impresionante ce pot fi descoperite cu ajutorul agențiilor de turism, vor reuși să atragă atenția și să ofere experiențe incredibile.
Răsfățuri culinare desăvârșite
Vestita baclava turcească ori preparatele egiptene pline de arome, vor putea fi chiar și pe placul celor mici. Mâncarea este absolut delicioasă în ambele țări, iar toți cei care le vizitează, rămân plăcut impresionați de gusturile preparatelor excepționale pe care le degustă.
Viață de noapte impresionantă
În ceea ce-i privește pe adulți, viața de noapte este de-a dreptul impresionantă. Cluburile și restaurantele pline până la refuz, tarabele deschise târziu în noapte, dar și plimbările pe străzile colorate, vă vor oferi clipe de relaxare și momente de neuitat.
Articol publicitar