Ce sunt tratamentele de profilaxie dentară de la dentist?

de |

Ce presupune un tratament de profilaxie dentară?

Fiecare domeniu de activitate dispune de o terminologie specifică pe care cei care nu activează în domeniu o înțeleg cu greu. Acest lucru este valabil inclusiv în cazul medicinei și al stomatologiei, iar adesea când dorim să ne programăm pentru un serviciu, nu știm exact ce să cerem.

În continuare, află ce anume reprezintă profilaxia dentară și la ce tip de intervenții să te aștepți atunci când ți se recomandă acest tip de tratament de către medicul dentist.

Ce este profilaxia dentară?

Tratamentele de profilaxie dentară reprezintă secretului unui zâmbet sănătos. Practic, acestea sunt niște proceduri de igienizare realizate de către medicul dentist. Un astfel de tratament are rolul de a preveni apariția diferitelor afecțiuni dentare, dar și de a împiedica evoluția celor existente deja.

Care sunt tratamentele profilactice efectuate de către medicul dentist?

Procedurile efectuate pentru aceste tratamente sunt:

  • Detartrajul dentar și periajul profesional

Cu ajutorul acestei proceduri, depunerile de tartru și placă bacteriană existente pe suprafața dinților sunt îndepărtate cu precizie.

  • Fluorizarea danturii

Prin intermediul procedurii de fluorizare, stratul de smalț este întărit, iar rezistența dinților în fața leziunilor carioase este mai ridicată.

  • Tratarea cariilor și sigilarea șanțurilor dentare

Acest procedeu oferă posibilitatea specialistului dintr-un cabinet stomatologic de a depista și de a înlătura leziunile carioase. Totodată, șanțurile și fosetele microscopice de pe suprafața danturii sunt umplute.

Avantajele tratamentelor de profilaxie dintr-un cabinet stomatologic

Tratamentele de profilaxie îți oferă posibilitatea de a te bucura de un zâmbet sănătos, dar și cu un aspect plăcut. Petele cauzate de tutun, de cafea sau de ceai vor fi înlăturate, iar zâmbetul tău își va recupera albul natural.

Totodată, apelând o dată la 6 luni la un cabinet stomatologic pentru aceste proceduri, vei putea preveni diverse afecțiuni dentare, deoarece medicul dentist, datorită curățării întregii danturi, va putea observa dacă există semne ale unei posibile probleme.

Să nu uităm și de faptul că prin repetarea acestor proceduri, riscul de a dezvolta carii scade considerabil. Astfel vei putea economisi atât timp, cât și bani, deoarece afecțiunile vor fi tratate în faza incipientă și nu vei mai avea de-a face cu urgențe medicale sau de tratamente mai costisitoare sau chiar dureroase.

Acum că termenul de profilaxie dentara îți este mai familiar, asigură-te că apelezi la un cabinet stomatologic pentru genul acesta de proceduri cel puțin de două ori pe an.


Articol publicitar