Activități de care te poți bucura în zona lacurilor Tarnița și Beliș

de |

Ce poți face în vizită la Tarnița și Beliș?

Activitățile în aer liber sunt bine venite pentru oricine dorește să se conecteze cu natura și să evadeze, chiar și pentru câteva ore, de grijile vieții cotidiene. Județul Cluj este binecuvântat cu numeroase locații splendide în care oricine se poate bucura de aer curat și peisaje liniștitoare.

La o distanță nu foarte mare de municipiul Cluj-Napoca, sunt situate două lacuri îndrăgite atât de către turiști, cât și de către locuitorii județului, lacul Tarnita și lacul Beliș-Fântânele.

În zonă, există numeroase activități agroturistice care pot fi practicate de către iubitorii de natură, așadar te invităm să descoperi, în rândurile care urmează, câteva dintre acestea.

Pescuitul

Pescuitul poate fi efectuat atât la Tarnița, cât și la Beliș, de către cei care dețin un permis de pescuit. Pescuitul recreativ este cel mai practicat în special la lacul Belis, care este, de altfel, ideal și pentru cei novice în arta pescuitului.

Cleanul, păstrăvul, bibanul și lostrița sunt doar câteva dintre speciile de pești care pot fi găsite atât la lacul Beliș, cât și la lacul Tarnița.

Drumeții

Drumețiile care pot fi făcute în zona acestor lacuri reprezintă o altă activitate atractivă pentru turiștii iubitori de aer liber.

La lacul Tarnița, unul dintre cele mai îndrăgite trasee datorită priveliștii care îți taie răsuflarea este cel care urcă la Piatra lui Lucaci. Este un traseu moderat în circuit, care a căpătat extrem de multă popularitate în ultimii ani.

Bineînțeles, și în zona lacului Beliș există numeroase trasee montane pentru amatorii de drumeții. Printre cele mai frumoase trasee din zona Beliș-Fântânele regăsim traseul care duce către Crucea Iancului, cel care trece prin Poiana Marchis și Dealul Copcea și cel care duce către Mănăstirea Râșca.

Sporturi nautice

Pe lângă pescuit și drumeții, turiștii au posibilitatea de a practica și numeroase sporturi nautice.

Ski-ul nautic, plimbările cu caiacul sau cu ski jet-ul și chiar și stand-up paddle se regăsesc pe lista sporturilor nautice care pot fi practicate în această zonă de relaxare din județul Cluj. Deși o parte din acestea se desfășoară într-un cadru neorganizat, trebuie să știi că ai posibilitatea să te bucuri și de astfel de activități dacă decizi să admiri obiectivele naturale din județul Cluj, din care nu pot lipsi cele două lacuri menționate anterior.

Așadar, data viitoare când vrei să încerci ceva interesant în timp ce te bucuri de peisaje impresionante și de aer curat , ia în considerare o plimbare până la lacul Tarnița sau lacul Beliș.


Articol publicitar