PIAFER condamnă noua taxă de „promovare” către CCIR. Unul dintre membrii săi deja s-a retras din CCI Cluj!
Patronatul Întreprinderilor de Arhivare Fizică și Electronică din România condamnă noua taxă de „promovare” care ar putea fi impusă în curând atât firmelor, cât și persoanelor fizice. Primul membru al PIAFER, Arhivatorul, a luat deja atitudine, retrăgându-se din poziția de membru al Camerei de Comerț și Industrie Cluj.
Ce presupune, mai exact, noul proiect de lege?
Așa-numitul Catalog al Firmelor, în care acum se pot înscrie doar societățile, în mod opțional, ar urma să devină obligatoriu în curând pentru companii, PFA-uri, întreprinderi individuale și familiale.
Conform proiectului de lege care a fost depus zilele trecute la Senat, depunerea situațiilor financiare anuale va fi condiționată de înscrierea în Catalogul Firmelor și de achitarea taxei anuale obligatorii, care variază între între 10€și 100€ , în funcție de tipul entității legale. În același proiect legislativ este menționată și o obligația suplimentarăpentru societăți: reprezentantul legal al firmei va trebui să obțină un certificat special de la autorități.
În fața acuzațiilor, președintele CCIR, Mihai Daraban, justifică noua taxă pentru Catalogul firmelor ca pe o contribuție de promovare:
„Ne propunem să realizăm o promovare reală a mediului de afaceri, cu cifre adevărate și, mai ales, cu identificarea exactă a domeniului de activitate de unde se realizează profit. Contribuția firmelor nu reprezintă o taxă”.
Poziția PIAFER
În calitate de membru al Consiliului Național al IMM-urilor din România, dar și ca organizație ce militează pentru dezvoltarea și digitalizarea statului în domeniul arhivării, Patronatul Întreprinderilor de Arhivare Fizică și Electronică din România își exprimă dezacordul față de noul proiect de lege, considerându-l „inadecvat și nedemocratic” (Florin Cuc, Președinte PIAFER).
Totodată, organizația susține public și poziția luată de Sterică Fudulea, secretar general al Consiliului Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România (CNIPMMR):
„Într-o perioadă în care firmele sunt la limita de supravieţuire, o taxă în plus nu este deloc necesară. O astfel de măsură demonstrează cât de democratică este gândirea celor de la Camera de Comerţ, în ceea ce înseamnă reprezentativitatea mediului de afaceri. În loc să se vină cu propuneri de îmbunătăţire a condiţiilor mediului de afaceri, de eficientizare, de debirocratizare, se mai adaugă o taxă şi mai inventăm un registru. Asta, în condiţiile în care toate firmele sunt înregistrate la Registrul Comerţului. Există deja o bază de date, pentru care plătim o taxă de înfiinţare, nu mai este nevoie de altă taxă. Acest registru reprezintă cel mai grav lucru din toată iniţiativa, care ar trebui să gestioneze ce?! Un site unde sunt toate firmele? Consider această măsură total inadecvată, total nedemocratică”.
Arhivatorul renunță la calitatea de membru al CCI Cluj
Ca reacție la noua taxă pe care firmele și PFA-urile din România ar putea fi obligate să o plătească la Camera de Comerț și Industrie, unul dintre membrii PIAFER, Depozitul Arhivele Transilvaniei sau Arhivatorul, a decis să renunțe deja la calitatea de membru în cadrul Camerei de Comerț și Industrie Cluj.
Arhivatorul este unul dintre cele mai importanți furnizori de servicii de arhivare și management al arhivei din țară, deținând cel mai generos depozit de documente din Nord-Vestul României.
Comunicat de presă