Transmiterea unei informaţii pe cale vizuală are un impact foarte mare. Indiferent de contextul în care se produce, dacă este vorba de un webinar sau de videotutorial, comunicarea directă sau materialul video pot asigura un canal foarte exact de comunicare.
Relaţia apropiată cu un client sau un cursant
Dacă vă aflaţi în postura în care doriţi să transmiteţi anumite informaţii despre un produs, indiferent că este un obiect sau o informaţie, alegerea ideii de webinar pare a fi una dintre cele mai bune. În cazul unui eveniment live, indiferent de motorul care stă la baza acestuia, o demonstraţie de produs, o sesiune de comunicare, instruirea clienţilor sau un curs online, această metodă are capacitatea de a se transformă într-o experienţă completă prin intermediul căreia se transmit cu uşurinţă şi se asimilează anumite informaţii. Beneficiind de suportul tehnic necesar organizării unui astfel de eveniment, veţi putea organiza întâlniri cu posibilii clienţi, cursanţi sau angajaţi, într-un mod confortabil şi profitabil pentru ambele părţi.
Consolidarea unui curs cu ajutorul videotutorialelor
Atunci când doriţi să transmiteţi informaţii şi cunoştinţe într-un mod cât mai exact, realizarea unui videotutorial reprezintă varianta potrivită. Un curs în format video prezintă avantajul de a furniza informaţiile, datele şi activitățile practice, într-un mod mult mai clar şi uşor de asimilat de către cursanţi. Videotutorialele pot fi în format video, tip animaţie sau SCROM. Astfel, un curs poate lua multe forme, alegându-vă varianta care vi se pare că transmite cel mai eficient mesajul sau activitatea propusă. Se poate opta pentru realizarea de tutoriale în cadrul cursurilor de cosmetică, marketing sau oricare alt tip care implică activitate practică şi exemplificare, rezultatele fiind pe măsura aşteptărilor dumneavoastră şi ale cursanţilor.
Importanţa imaginii video în transmiterea unui mesaj
În cadrul cursurilor online, este absolut necesară găsirea unei căi optime pentru transmiterea cât mai exactă a informaţiei, dar şi pentru exemplificarea datelor furnizate. Astfel, o imagine sau o filmare au rolul de a se transforma în suportul pe care sunt înmagazinate exemple, activităţi, demonstraţii, toate având rolul de a ajuta cursantul să asimileze informaţiile expuse în curs. De asemenea, în cazul vânzării unui produs sau a prezentării unor proceduri de diferite tipuri, un eveniment video va ajuta atât furnizorul informaţiilor, cât şi receptorul. Informaţia va fi exemplificată prin imagine, astfel că mesajul transmis va fi mult mai clar.
Articol publicitar