Defecțiunea rulmenților de roată: semne, cauze și soluții
Când vine vorba de autovehicule, nu trebuie să fii un bun mecanic pentru a știi că sunetele neobișnuite nu sunt de bun augur. Acestea semnalează, de cele mai multe ori, anumite probleme la nivelul componentelor mașinii tale, în special atunci când devin treptat din ce în ce mai puternice.
Atunci când sesizezi o uzură neuniformă a cauciucurilor însoțită de zgomote de frecare în timpul condusului, este posibil ca roțile mașinii tale să se confrunte cu o degradare la nivel de rulmenți.
Consecințele ignorării acestor semnale ar putea fi catastrofale, motiv pentru care este important să depistezi și să rezolvi problema cât mai repede cu putință. Așadar, în cele ce urmează, află care sunt semnele și cauzele degradării rulmenților de roată, dar și ce ar trebui să faci dacă te confrunți cu această situație.
Semnalul principal al defecțiunii rulmenților de roată
Principalul semnal al defecțiunii rulmenților de roată este reprezentat de un zgomot asemănător unei frecări între două elemente metalice. Acesta este cauzat de frecarea rulmentului deteriorat de carcasa acestuia sau chiar de butucul roții din jurul lui.
În situația în care această problemă apare la nivelul roților din fața autovehiculului, sunetul poate fi mult mai deranjant și pot apărea mici probleme la menținerea direcției.
Cauze comune
Cea mai frecventă cauză a acestei probleme este impactul. Atunci când autovehiculul circulă pe o suprafață cu gropi adânci sau roțile acestuia se lovesc puternic de un obiect, acești rulmenți de roată vor fi afectați.
Alți factori care pot cauza degradarea rulmenților:
- dezechilibrul roților;
- bucșe și alte componente de suspensie uzate sau deteriorate;
- anvelope de slabă calitate sau neconforme.
Înlocuirea rulmenților deteriorați, soluția cea mai optimă
Întrucât înlocuirea unui rulment nu reprezintă o operațiune foarte dificilă, schimbarea rulmenților deteriorați este cea mai optimă și rentabilă soluție pentru rezolvarea acestei situații.
Pentru a efectua acest lucru, este important să îți parchezi mașina pe o suprafață neînclinată și să asiguri roțile la care nu lucrezi. Următorul pas este să scoți piulițele și să folosești cricul pentru a ridica roata.
Este esențial să te asiguri că rulmentul pe care urmează să îl montezi este potrivit și că urmezi indicațiile oferite de către producător pe timpul operațiunii. Desigur, poți apela și la specialiștii în domeniu pentru schimbarea rulmentului defect, iar astfel te asiguri că acesta va fi instalat corespunzător.
Așadar, pentru a prelungi durata de viață a mașinii tale și pentru a fii cu adevărat în siguranță la volan, acordă atenție semnalelor pe care aceasta ți le oferă și ia măsurile necesare cât mai repede cu putință.