Cursuri de prim ajutor gratuite pentru brașoveni, în acest weekend
Caravana SMURD „Fii pregătit” revine la Brașov și Făgăraș pentru a oferi cursuri de prim ajutor gratuite celor interesați. Aceasta poate fi găsită sâmbătă, 3 martie, în parcarea centrului comercial Coresi Shopping Resort, iar duminică, 4 martie, în parcarea Cetățiii Făgăraș.
Proiectul se desfășoară pentru cel de-al treilea an consecutiv și are ca scop instruirea populației pentru acordarea primului ajutor în cazuri de urgență.
„Timp de două zile, în intervalul orar 09:00 – 18:00, personalul ISU Braşov va organiza cursuri de pregătire a populației pentru acordarea primului ajutor în situații de urgență. Cursurile oferite vor include prezentarea principalelor dezastre naturale care pot afecta România – cutremure, inundații, incendii – și modul în care populația se poate pregăti pentru a le face față”, a declarat plt. maj. Luiza Dănilă, din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Braşov.
Caravana mobilă este construită pe structura unui tir și dispune de o sală de curs ce poate găzdui 40 de persoane. Aceasta este prevăzută cu toate echipamentele necesare, cursurile fiind atât teoretice, cât și practice.
Cursurile sunt destinate cetățenilor care doresc să fie informați și pregătiți pentru astfel de situații, dar și personalului din cadrul sistemului de urgență.
Acest proiect a fost inițiat de către Departamentul pentru Situații de Urgență și urmează să ajungă în alte 7 localități (Bistrița, Sângeorz-Băi, Cluj, Huedin, Deva, Brad și Alba Iulia).
Sursă citat și informații: mytex.ro
Sursă foto: brasovultau.ro