Crăciunul este pe aproape – Ai pregătit cadourile pentru cei dragi?

de |

Crăciunul este pe aproape – Ai pregătit cadourile pentru cei dragi?

Luna decembrie este luna cadourilor, a bucuriei și a dărniciei, astfel că listele de cumpărături sunt mai lungi ca niciodată. Pe lângă timpul petrecut în familie, colinde și mese îmbelșugate, sub bradul de Crăciun trebuie să existe mereu cadouri frumos împachetate.

Pentru că mai sunt doar câteva zile până la Sărbătoarea Nașterii Domnului, ne-am gîndit să îți oferim câteva sugestii utile. Așadar, în cazul în care nu ai reușit să pregătești cadourile pentru familie și prieteni, iată de unde poți face cumparaturi în Brașov:

Strada Republicii

Considerată în trecut una dintre cele mai importante străzi din orașul de poalele Tâmpei, pietonala Republicii este și astăzi locul ideal pentru plimbări în aer liber, relaxare, dar și cumpărături. De-o parte și de alta ne fac cu ochiul vitrine cu haine, încălțăminte, bijuterii și accesorii, echipamente de munte, produse artizanale și multe altele. După ce ai terminat cumpărăturile, te poți relaxa la o cafenea.

Crăciunul este pe aproape – Ai pregătit cadourile pentru cei dragi?

simo_andries

Magazinele din centrul orașului

În inima Brașovului există numeroase puncte comerciale ce vin în ajutorul brașovenilor în prag de sărbători. Străzi precum Mureșenilor, Strada Lungă sau Michael Weiss reprezintă un bun reper pentru lista de cumpărături. Astfel, îmbinați plăcerea unei plimbări prin centrul Brașovului cu bucuria de a dărui.

Crăciunul este pe aproape – Ai pregătit cadourile pentru cei dragi?

sebastianmoise

Mall-uri și centre de shopping

Dacă preferi centrele comerciale mari, te poți îndrepta către unul dintre mall-urile din Brașov. În funcție de cartierul în care locuiești, ai de ales dintre Coresi Shopping Resort, Eliana Mall, Star, Magnolia Shopping Center sau Unirea Shoping Center. Și aici te așteaptă o mulțime de produse și oferte destinate sărbătorilor de iarnă, motiv pentru care sigur nu vei pleca fără câteva sacoșe pline. Cu toate acestea, ar fi bine să evitați orele de vârf, deoarece magazinele sunt aglomerate, iar experiența devine obositoare.

Crăciunul este pe aproape – Ai pregătit cadourile pentru cei dragi?

nekta.live

Târgul de Crăciun din Piața Sfatului

La fel ca în fiecare an, în Piața Sfatului vă așteaptă tradiționalele căsuțe ornate cu cetină de brad, ce deschid Târgul de Crăciun din oraș. De aici se pot cumpăra preparate și produse personalizate realizate de producători locali și artizanali.

Crăciunul este pe aproape – Ai pregătit cadourile pentru cei dragi?

Ce alte locuri pentru cumpărături mai știți?

Foto sus: _d__a__m__i__a__n_