Ce este plata contactless şi cum funcţionează?
Există mai multe modalităţi de a face plăți uşor şi repede, iar plata contactless este una dintre acestea. Îţi permite să plăteşti achiziţiile, fie că este vorba de bunuri sau servicii folosind un card de debit sau de credit dotat cu tehnologia RFID (Radio Frequency Identification). În prezent, utilizarea cardului este printre cele mai populare metode de plată la cumpărăturile făcute în magazine. Plățile digitale capătă amploare pentru că fluidizează tranzacțiile și permite plata rapidă, fără contact.
Ce este plata contactless?
Acum poţi face plăți contactless în aproape toate magazinele. Acest mod de plată elimină necesitatea numerarului, este rapid şi eficient. Tot ce ai de făcut este să atingi cardul de cititor, urmând ca terminalul să se conecteze la contul tău bancar şi să autorizeze plata pe care clientul o solicită.
Cum funcţionează plata contactless?
Acum cardurile folosesc tehnologia de identificare prin frecvenţa radio (RFID) şi îţi permit să faci plăţile fără contact. Când ţii cardul lângă cititor, la o distanță de aproximativ 15 cm de dispozitiv, comunicarea între acestea se realizează instant şi tranzacţia este rapid procesată.
Folosind un mPOS sau un POS, informaţiile cardului sunt imediat citite şi autentificate, tranzacţia este transmisă către banca care a emis cardul, analizată şi aprobată imediat. Plăţile contactless se pot face prin card sau prin telefon, dar şi prin ceasuri sau alte gadgeturi inteligente.
Este o metodă de plată sigură
Oamenii cred că plata contactless poate fi riscantă pentru că oricine le poate fura informaţiile cardului. Totuşi, plăţile de acest gen sunt cu mult mai sigure decât cele tradiţionale pentru că sunt autentificate şi aprobate după o analiză care nu dă greş. Datele de pe card sunt criptate, iar acest lucru previne conectarea neautorizată şi furarea informaţiilor. Pentru fiecare plată contactless este generat un cod unic, comunicat intre POS și dispozitivul de plată, tomcai pentru a întări securitatea acțiunii.
Te ajută să câştigi timp
Trebuie să ştii că plăţile contactless devin din ce în ce mai populare pentru că te ajută să câştigi timp. Nu mai este necesar să introduci PIN-ul pentru a face plata şi timpul de aşteptare la coadă se reduce sesizabil. În plus, nu va mai fi necesar să ai mereu la tine numerar, lucru care elimină riscul de a pierde bani sau de a fi jefuit. Dacă pierzi cardul sau îţi este furat, este de ajuns să contactezi bancă şi să îl anulezi şi, în cel mai scurt timp, vei primi un card nou.