Când se desfășoară Cupa Mondială la Sărituri cu Schiurile de la Râșnov?
Deși cea mai importantă competiție a jocurilor de iarnă din România a fost programată inițial în primul weekend din 2018 (5-7 ianuarie), organizatorii acesteia au fost nevoiți să amâne evenimentul din cauza vremii nefavorabile și a lipsei zăpezii.
Astfel, cele mai bune concurente din lume se vor întrece pe schiuri în 3 și 4 martie, în complexul sportiv de la Râșnov, de pe Valea Cărbunării. Această bază sportivă cuprinde patru trambuline special amenajate, cea mai mare dintre acestea având dimensiunea de 100 de metri.
Trambulinele îndeplinesc toate condițiile unui eveniment de talie mondială, astfel că au fost incluse într-un album, alături de alte 44 baze sportive din toată lumea. Albumul este prezentat în 4 limbi (engleză, germană, franceză și rusă) și reprezintă un motiv de mândrie pentru Râșnov, dar și pentru județul Brașov.
Primarul Râșnovului, Liviu Butnariu, spune că “este o mândrie să ştii că te afli printre cele 20 localităţi, răspândite pe mapamond, din Statele Unite până în Japonia, în care se organizează etape de Cupă Mondială feminină la sărituri cu schiurile. Asocierea cu Federaţia Română de Schi Biatlon în realizarea Complexului pentru sporturi de iarnă şi în valorificarea oportunităţilor oferite de acesta reprezintă unul din obiectivele strategice ale conducerii Primăriei Râşnov”.
Cupa Mondială la Sărituri cu Schiurile este organizată pentru a patra oară la Râșnov și reprezintă cea mai importanta competiție sportivă internațională găzduită de țara noastră. La aceste jocuri vor participa reprezentante din 14 țări, iar evenimentul va fi transmis în direct în 50 de țări.
Sursa: adevarul.ro
Foto: mytex.ro, brasovultau.ro, radsor.ro