Când poți avea nevoie de un consult endocrinologic?
Specializat în problemele sistemului endocrin, un medic endocrinolog poate ajuta în depistarea și tratarea unor boli legate de dereglările hormonale, cele mai multe cauzate de tiroidă. Care este rolul unui endocrinolog, când poți avea nevoie de un consult de specialitate și care sunt afecțiunile în tratarea cărora te poate ajuta medicul endocrinolog vei afla din acest articol.
Care este rolul unui endocrinolog?
Medicul endocrinolog este specializat în evaluarea funcționării sistemului hormonal și în tratarea unor tulburări ale acestuia. Hormonii sunt cei care controlează modul în care funcționează organismul nostru, iar un medic endocrinolog verifică buna funcționare a sistemelor de reglementare, a cantității hormonale și va trata patologiile legate de dezechilibrul hormonal.
Dată fiind complexitatea sistemului hormonal, această ramură a medicinei intervine pe mai multe planuri: digestiv, sexual, nutrițional, dermatologic ș.a. Despre hormoni se spune că sunt un fel de mesageri care controlează toate funcțiile corpului, aceștia fiind produși de glande, iar acestea se regăsesc în tot corpul.
Ce poți afla în urma unui consult endocrinologic?
În urma unui consult endocrinologic, medicul specialist poate urmări informații și simptome legate de schimbările de greutate inexplicabile, de oboseala excesivă sau de modificări ale apetitului, tulburări menstruale, slăbiciunea musculară sau intoleranță la căldură sau frig și altele. Toate aceste informații vor ajuta medicul să își formeze o opinie clară în legătură cu starea de sănătate generală a pacientului și va avea, în acest fel, un punct de pornire în realizarea unor investigații suplimentare.
În urma unei consultații specializate, pacienții pot primi un diagnostic clar al unor afecțiuni endocrine așa cum sunt diabetul zaharat, boala tiroidiană, cea suprarenală, tulburări de creștere sau disfuncții ale glandei hipofize și altele. De asemenea, medicul specialist poate monitoriza diversele afecțiuni endocrine, poate recomanda teste de laborator regulate, teste imagistice periodice și poate evalua simptomele pacientului în vederea administrării de tratamente eficiente pentru îmbunătățirea stării de sănătate.
Există vreo legătură între afecțiunile endocrine și cele cardiace?
Da, există cazuri în care anumite afecțiuni endocrine, așa cum sunt, de exemplu, hipertiroidismul sau hipotiroidismul, influențează ritmul cardiac și pot duce la apariția aritmiilor. În situațiile de acest fel, medicul endocrinolog îi poate recomanda pacientului utilizarea unui holter ekg care este util în monitorizarea ritmului cardiac pe o anumită perioadă, astfel încât să fie detectate eventualele anomalii sau aritmii.
Pentru că sistemul endocrin și cel cardiac sunt interconectate și influențează reciproc funcționarea, afecțiunile endocrine pot afecta funcțiile inimii existând posibilitatea de a crește riscul dezvoltării unor boli cardiace în aceeași măsură în care bolile cardiovasculare pot afecta echilibrul hormonal.
Este important ca medicii specialiști să colaboreze în stabilirea planurilor de tratament integrate, astfel încât pacienții să aibă șansa administrării unor tratamente eficiente ale afecțiunilor de care suferă.