Brașovul la volum tare – Festivaluri și Petreceri în perioada verii

de |

Brașovul la volum tare – Festivaluri și Petreceri în perioada verii

Festivalurile, muzica tare și formațiile preferate ne ajută să trecem mai ușor peste zilele călduroase de vară. Un weekend petrecut cu prietenii în locurile de festival special amenajate, în care atmosfera este una de petrecere și voie bună poate fi exact ce aveai nevoie pentru luna iulie.

Astfel află ce festivaluri pline de energie, muzică, dans și talent au loc în perioada următoare în Brașov și împrejurimi.

Festivalul de Carte și Muzică Libris 12-15 iulie

În perioada 12 – 15 iulie, în Piața Sfatului, are loc festivalul care îmbină cultura cu muzica de calitate. Programul complet de desfășurare a Festivalului de Carte și Muzică Libris este alcătuit din apariția reprezentanților celor mai importante edituri din țară. Vei avea posibilitatea să iei parte la lansări de cărți, să cunoști autori, poate chiar pe cei pe care-i citești tu, să te bucuri de expoziții de fotografie și multe altele.

Brașovul la volum tare – Festivaluri și Petreceri în perioada verii

Totodată, din punct de vedere al distracției, sâmbătă, 14 iulie 2018 va urca pe scenă formația Vama. Te va încânta cu melodiile ce și-au lăsat amprenta atât în memorie cât și în suflet de-a lungul timpului, interpretate de nimeni altul decât solistul Tudor Chirilă.

C’Art Fest , Cristian, Brașov 15-22 iulie

Festivalul de 8 zile, talentul și entuziamsul celor 250 de artiști vor crea o atmosferă de basm în orășelul Cristian, aflat la o distanță de aproximativ 12 km de Brașov. Cel mai mare festival cultural anual al județului Brașov are loc în perioada 15 – 22 iulie sub sloganul „unul pentru toți!”

Încă ai timp să achiziționezi bilete la spectacolele pe care dorești să le vezi în interpretarea poveștilor scrise sub formă de scenarii din cadrul celei de-a 5-a ediție C’Art Fest.

Brașovul la volum tare – Festivaluri și Petreceri în perioada verii

Concerte Cetatea Râșnov

În iulie îți recomandăm două concerte ce vor avea loc la Cetatea Râșnov. Unul dintre ele are loc pe data de 22 iulie și cei care îți vor provoca zâmbetele sunt membrii trupei Fără Zahăr. Stilul caracteristic și inconfundabil al talentaților ce formează această trupă originală te surprinde la fiecare concert.

În data de 28 iulie 2018 ești așteptat la un concert electrizant marca Vița de Vie. Lasă „basul și cu toba mare” să îți activeze simțurile și să te facă să simți fiecare vibrație până în măduva oaselor.

Rockstadt Extreme Fest 2018 2-5 august

În perioada 2-5 august tot la Cetatea Râșnov va avea loc festivalul ce adună mii de oameni necunoscuți care devin prieteni încă din prima zi. Dacă ești adeptul muzicii cu personalitate, atunci locul tău este la acest eveniment plin de acorduri muzicale mai mult sau mai puțin extreme. Aici vor urca pe cele două scene formații precum In Flames, W.A.S.P., Obituary, Converge, Powerwolf și mulți alții.

Se spune că rock-ul este un stil de viață. Așadar Rockstadt Extreme Fest 2018, cel mai mare festival de metal din Sud-Estul Europei, poate fi escapada ta din această vară.

Brașovul la volum tare – Festivaluri și Petreceri în perioada verii

Abia așteptăm părerile tale după ce participi la concertele preferate! Distracție plăcută și o vară plină de muzică bună și energie pe măsură să ai!

Articol scris de Alexandra Budu 

Brașovul la volum tare – Festivaluri și Petreceri în perioada verii