Brașovul este gata de sărbătoare – Târgul de Crăciun a început

de |

Brașovul este gata de sărbătoare – Târgul de Crăciun a început

La Brașov, Moș Nicolae este cel care ne aduce în dar veșmântul de sărbătoare al orașului, așa cum se întâmplă an de an. Miercuri seară, primarul George Scripcaru a dat startul sărbătorilor de iarnă în orașul de poalele Tâmpei. Înconjurat de sute de oameni, Bradul de Crăciun din Piața Sfatului s-a aprins feeric în apaluzele și chiotele de bucurie ale celor prezenți.

„Vă urez să aveți un sfârșit de an liniștit, cu bucurii, cu sănătate, alături de familiile dumneavoastră. Să vă bucurați de sărbătorile care vin și vă invit ca până la sfârșitul anului să participați la toate evenimentele culturale pe care le-am pregătit pentru dumneavoastră”, a spus primarul Brașovului.

Brașovul este gata de sărbătoare – Târgul de Crăciun a început

1bogdaneugen

După aprinderea lumiunilor, atmosfera de sărbătoare a continuat pe muzica celor de la Proconsul și a celebrei formații britanice Smokie. Pentru ca totul să fie perfect, câțiva fulgi de nea răzleți și-au făcut apariția în lumina reflectoarelor de pe șcena din Piața Sfatului.

În acest an, bradul adus de la Vama Buzăului are 28 de metri înălțime și este împodobit cu 33.400 de beculețe luminoase, zeci de modele de „turtă dulce” sub formă de stea, brăduț sau Moș Craciun, dar și aproape 1 kilometru de beteală. Pe lângă acesta mai există și alți brazi împodobiți, cum sunt cei din Piața Unirii, Piața Enescu sau Piațeta Sf. Ioan, unde copiii au acces gratuit la patinuarul amenajat chiar în spatele hotelului Aro Palace.

Brașovul este gata de sărbătoare – Târgul de Crăciun a început

marina_milosav

Iubitorii de promende se pot bucura de tavanele luminoase ce acoperă străzile pietonale Republicii, Michael Weiss, Postăvarului, Apollonia Hirscher, Diaconu Coresi, Valentin Wagner si intrările spre Piața Enescu. La acestea se adaugă sediile Primăriei și Prefecturii decorate cu sute de beculețe luminoase, dar și străzi din zona centrală gătite de sărbătoare.

Brașovul este gata de sărbătoare – Târgul de Crăciun a început

? simo_andries

Cei prezenți la eveniment s-au încălzit cu vin fiert și ceai cald de la cele 35 de căsuțe din lemn ornate cu cetină de brad. Brașovenii și turiștii sunt invitați să descopere gama variată de preparate tradiționale pregătite de producătorii locali și cei artizanali, dar și prăjituri și dulciuri de casă, decorațiuni handmade, căciuli din blană si multe alte produse.

Brașovul este gata de sărbătoare – Târgul de Crăciun a început

john.jitaru

Așadar, dacă nu ați ajuns la deschiderea Târgului de Crăciun, căsuțele pline de bunătăți și bradul împodobit cu „turtă dulce” vă așteaptă în fiecare seară, până la jumătatea lunii ianuarie.

Să înceapă sărbătoarea în orașul magic de la poalele Tâmpei!

Sursă text: www.agerpres.ro

Foto sus: dannitooo