„Biroul de obiecte pierdute” – Un nou serviciu gratuit RATBV

de |

„Biroul de obiecte pierdute” – Un nou serviciu gratuit RATBV

Persoanele care își pierd obiecte sau bunuri personale în mijloacele de transport în comun, stații sau capete de linie, primesc ajutorul RATBV pentru a le recupera mai ușor.

Operatorul de transport public din Brașov a înființat un „Birou de obiecte pierdute” la casiera din capătul de linie Roman. Acesta va funcționa de luni până vineri între orele 06:00-22:00, dar și sâmbăta și duminica între orele 07:00-21:00.

Astfel, orice persoană care găsește obiecte, documente sau bani în locurile menționate anterior, poate merge fie la conducătorul auto pentru a le preda, fie la Biroul de obiecte pierdute.

„Biroul de obiecte pierdute” - Un nou serviciu gratuit RATBV

kindoftrip

„Prin acest nou serviciu gratuit pe care îl oferim utilizatorilor sistemului de transport public de călători acordăm un sprijin atât celor care și-au pierdut ori și-au uitat unele bunuri, cât și celor care vor să-și ajute semenii, înlesnind returnarea la proprietar a obiectelor sau valorilor ieșite temporar din posesie. Am luat toate măsurile pentru ca activitatea să se desfășoare în bune condiții, inclusiv pentru a preveni eventualele intenții de fraudă, motiv pentru care s-a și stabilit o procedură de lucru potrivit căreia bunurile vor fi returnate doar după ce ne asigurăm că persoana care revendică un bun este proprietarul acestuia. Dacă un obiect pierdut nu este revendicat, după 10 zile îl vom preda la Poliție”, a precizat Ovidiu Bucurei, director general al companiei RATBV.

În curând, pe site-ul RATBV va fi realizată o secțiune specială cu privire la modul de funcționare a Biroului de obiecte pierdute.

Pentru cei care doresc să ceară sau să ofere informații despre bunurile pierdute sau găsite, operatorul de transport public de călători pune la dispoziție următoarele date de contact :

Telefon: 0368.800.600, 0268.334.678
Fax: 0268.335.660
Email: [email protected] și [email protected]

Sursă informații: brasovultau.ro

Sursă foto: bzb.ro