Cum să fii un altfel de ghid în Brașov
Toţi ne întâlnim, la un moment dat, cu ocazia când trebuie să fii ghid de turism în oraşul tău. Un vecin, un prieten sau o rudă îndepărtată te roagă să îţi prezinţi oraşul în faţa cuiva care vrea să descopere cât mai multe, într-un timp cât mai scurt. Şi atunci, cine poate să fie un ghid mai bun în afară de tine? Hai să îţi arătăm cum să fii un altfel de ghid în Brașov. Dar ce ai putea să prezinţi, când sunt atâtea obiective turistice pe care le ştii deja prea bine?
Poarta Ecaterinei
Majoritatea turiştilor nu ies din Piaţa Sfatului. Cel mult, se plimbă prin zonă căutând Strada Sforii sau o cafenea specifică stilului gotic din zonă. Unii merg puţin mai departe şi vizitează turnurile. Poarta Ecaterinei, însă, are un alt tip de farmec.
Ridicată în 1559, poarta arată impunător şi ar fi făcut parte dintr-o structură masivă, dacă nu ar fi fost demolată în 1827. Poţi povesti aceste detalii. Poţi spune şi că deasupra porţii vor observa sigla oraşului, o coroană pe trunchiul unui copac.
Biserici istorice
Turismul înseamnă mai mult decât Biserica Neagră (pe care da, turiştii ar trebui să o vadă). Istoria a lăsat mai multe semne prin Braşov, iar unele sunt de ordin religios. Câteva dintre ele sunt:
- Mânăstirea Franciscanilor a fost construită în 1752, pe ruinele unei clădiri incendiate.
- Catedrala Romano-Catolică Sfântul Petru şi Pavel a fost ridicată între 1776 şi 1882. Este văzută ca fiind clădirea-simbol a stilului arhitectural gotic din Braşov.
- Biserica Sfântul Martin se află astăzi în aceeaşi formă în care era în secolul al XV-lea.
- Catedrala Ortodoxă Adormirea Maicii Domnului are un stil bizantin venit din 1896. Frescele şi decoraţiunile interioare impresionează, de obicei. Este chiar locaţia preferată a braşovenilor pentru nunţi.
- Biserica Sfântul Bartolomeu este un monument arhitectural pe stil roman. A fost ridicată în 1223.
Escape rooms în stil local
Istoria este impresionantă, mai ales dacă este urmată de o tură de distracţie. Ce-ar fi ca acea tură să aibă un farmec gotic şi să necesite o gândire strategică? Centrele de escape rooms din Braşov au un farmec ce nu se găseşte în alte oraşe – urmează stilul contelui Dracula.
Cu alte cuvinte, chiar dacă trebuie să prezinţi oraşul unor pasionaţi de cărţi science fiction sau turişti ageri să descopere cât mai mult din farmecul local, fă o şedinţă de escape rooms. Şi nu uita logica acestor tipuri de activităţi – cu cât mai mulţi participanţi, cu atât mai bine.
Poţi uşor să fii un altfel de ghid în Brașov
Să prezinţi un oraş astfel încât turiştii să nu te uite prea curând înseamnă să arăţi tot ce ei nu ar vedea pe internet. Prezintă obiective turistice pe care ei nu le ştiau deja. O bună parte dintr-o amintire plăcută este surpriza, aşa că tu deţii un as în mânecă, pentru că ştii locurile.
După câteva zile şi plecarea turiştilor, este posibil să te trezeşti cu recomandări şi telefoane. Poate că vei cunoaşte alţi oameni sau vei refuza, din lipsă de timp. Oricum, vei deveni acel expert local în turism, care se poate bucura oricând de locurile pe care le prezintă.
Autor: Monica Olănescu
Fotografii: @catnap2015, @teodora.swz, @tditexas, Nicole De Khors via Burst.com