Mănăstiri pe care trebuie să le vizitezi în județul Cluj

de |

Mănăstiri Cluj: 3 lăcașuri de cult care merită vizitate

Dincolo de atmosfera primitoare, peisajele spectaculoase și locurile încărcate de istorie, județul Cluj este apreciat, la nivel național, pentru dimensiunea sa spirituală. Lăcașurile de cult de aici atrag anual mii de credincioși pelerini, dar și o mulțime de vizitatori care, fie și pentru câteva clipe, se opresc pentru a admira împrejurimile și pentru a se simți mai aproape de divinitate.

Dacă îți dorești să faci și astfel de opriri în călătoria ta, iată 3 mănăstiri Cluj pe care îți recomandăm să le vizitezi!

Mănăstirea Feleacu

Cunoscută pentru arhitectura sa deosebită, în stil gotic, biserica Sf. Cuvioasă Paraschiva din cadrul Mănăstirii Sfânta Troiţă din Feleacu se numără printre lăcașurile de cult devenite monument istoric. Atestată documentar în 1581, mănăstirea duce în spate o istorie destul de tumultoasă, aceasta fiind distrusă la finalul secolului al XIX-lea și reconstruită ulterior, după căderea regimului comunist.

Astăzi, complexul monahal cuprinde, pe lângă cele două biserici cu hramurile  Sf. Cuvioasă Parascheva și Sf. Troiță, un paraclis cu hramul Sf. Voievod Ștefan cel Mare al Moldovei, un corp de chilii și o casă muzeu (casa reprezintă o reconstituire a unei case din zona Feleacului din secolul al XIX-lea și a fost realizată între anii 2008-2010). Acesta impresionează nu doar prin stilul arhitectural, ci și prin aleile îngrijite, străjuite de flori frumoase și colorate, prin chiliile mici, dar cochete, dar mai ales prin moștenirea istorică, culturală și spirituală pe care o păstrează de secole întregi.

Mănăstirea ,,Sf. Cuvioasă Parascheva” Râşca-Transilvană

La aproximativ  50 km de municipiul Cluj-Napoca, în mijlocul naturii, regăsim Mănăstirea Râşca Transilvană,un lăcaș de cult desprins din povești. Se spune că pelerinajul la acest lăcaș de cult este potrivit persoanelor care se află în căutare de răspunsuri privind credința în divinitate, dar, cu siguranță, o recomandăm și ca obiectiv turistic, fiind amplasată într-o locație absolut superbă: în Munții Apuseni, chiar în inima Transilvaniei.

Toți cei care aleg să facă o drumeție până la Mănăstirea Râşca-Transilvană sunt impresionați nu doar de frumusețea împrejurimilor, ci și de căldura cu care sunt primiți în lăcașul de cult.

Mănăstirea Nicula

Fără îndoială, unul dintre cele mai cunoscute obiective turistice Cluj este Mănăstirea Nicula, celebră pentru icoana făcătoare de minuni pe care o găzduiește. Reprezentarea Fecioarei Maria realizată în anul 1681 de către meșterul Luca din Iclod, pictura a fost surprinsă în timp ce lăcrima, conform unui proces verbal întocmit de ofițerii austrieci.

Ansamblul Mănăstirii Nicula, format din biserica veche de piatră, biserica de lemn și biserica cea nouă, aflată încă în construcție, se situează la doar 50 km de orașul Cluj-Napoca. Istoria, frumusețea și aura spirituală a acestui lăcaș de cult îl recomandă ca un reper obligatoriu pe lista oricărui călător.

Cele trei mănăstiri Cluj sunt doar câteva dintre obiectivele turistice pe care merită să le vizitezi în județ. Cu siguranță, pe măsură ce descoperi noi și noi locuri încărcate de istorie și poveste, ajungi să îndrăgești și mai tare Clujul, dorind să-l descoperi pas cu pas.


Articol publicitar