Un bilet spre fericire

Un bilet spre fericire
de Spiró György
(cu titlul original Prah)
Traducerea: Zeno Fodor

Distribuţia:

FEMEIA / Bianca Zurovski
BĂRBATUL / Mihai Bica

Regia: Diana Lupescu

Scenografia: Luana Drăgoiescu

Durata: 1h 25’ (fără pauză)
Spiró György (născut în 1946) este una dintre cele mai proeminente figuri ale literaturii ungare postbelice.. Având o importantă carieră de dramaturg, romancier și eseist este, în prezent, profesor asociat la Institutul de Teoria Artei și Studii Media (ELTE), din Budapesta.

Ca dramaturg, a oținut numerose premii, chiar dacă stilul său direct, limbajul uneori frust a stârnit de multe ori reacții adverse din parte laturii conservatoare a criticii de specialitate din Ungaria.

Notorietatate sa a trecut însă granițele, textele sale au fost traduse și montate în multe teatre din Europa, cel mai cunoscut fiind Tacâmuri de pui (montat și în România, la Teatrul „Bulandra”). La fel de jucată este și piesa Un bilet spre fericire (cu titlu original Prah – praf, în limba croată) care redă povestea unui cuplu sărac aflat în faţa unui bilet câştigător la loto.

Spectacolul-lectură de la Festivalul de Dramaturgie Contemporană Braşov din toamna trecută a fost pus în scenă şi redat publicului braşovean de regizoarea Diana Lupescu, scenografa Luana Drăgoiescu şi actorii Bianca Zurovski și Mihai Bica. E vorba de piesa Un bilet spre fericire de Spiró György (titlul original – Prah, adică „praf”, în croată).

În timpul piesei mi-am amintit de cartea lui Cesare Zavattini, „Săracii sunt ţicniţi”. O piesă tragi-comică, bine regizată şi impecabil jucată de cei doi actori minunaţi de la Teatrul „Sică Alexandrescu”, care intră în atmosferă chiar dinainte de începerea piesei, asta atrăgîndu-i în atmosferă şi în povestea lor şi pe spectatori, mai ales că piesa se joacă la Sala Studio, care este un loc intim şi familiar braşovenilor amatori de teatru. Pe scenă sunt doar două personaje, un cuplu normal, adică sărac (fiind vorba de Estul Europei), care trăiesc în casa pe care părinţii femeii au moştenit-o la rîndul lor de la părinţii lor, casă pe care nici n-o pot vinde, dar nici n-ar prea vrea s-o vîndă, fiindcă soţia vede în ea toată istoria familiei, casă care-i aminteşte din minut în minut femeii de „tăticul”. Soţul se întoarce acasă foarte surescitat şi mai tîrziu decît de obicei. Ea îl întreabă ce e mai rău – dacă s-a îmbolnăvit, dacă a fost dat afară de la serviciu, dacă a falimentat fabrica la care lucrează ş.a.m.d. De fapt, omul juca pe ascuns la loto şi cîştigase o sumă imensă, care îi scoate din sărăcia care îi roade toată viaţa. În acest moment piesa dramatic-existenţială ia o turnură comică şi umoristică. Pentru că acest bilet „spre fericire” devine o povară pe care cuplul sărac şi nu prea tînăr n-o prea poate duce. Biletul cîştigător e ascuns de colo-colo, mutat dintr-un loc în altul doar pentru că „acolo a fost deja”, soţii discută dacă să le spună sau nu copiilor despre avere, copii care acum vor deveni nişte profitori bogătani care vor vorbi doar în limbi pe care ei nu le înţeleg. Acum, cînd devin cu adevărat bogaţi, cei doi soţi îşi exprimă toate frustrările, problemele din căsnicie și nemulțumirile ascunse pînă în acel moment, pînă soţia îl pofteşte să se care din casa ei. Merită să vă duceţi la teatru şi datorită acestor dialoguri absurd-existenţiale, şi ca să urmăriţi un cuplu de actori excepţionali mai mult decît sudat (şi eu am văzut avanpremiera!), dar şi să vedeţi cum rezolvă personajele această situaţie… mult mai complicată decît ne-am putea imagina noi, cei care nu am cîştigat niciodată la loto, mulţi dintre noi dintr-un motiv simplu – pentru că n-am jucat. Vizionare plăcută, prieteni, o seară fericită!