Loading Evenimente

« Înapoi la Evenimente

  • Acest eveniment a trecut.

18 ianuarie 2018 14:00 - 16:00

Detalii

Data:
18 ianuarie 2018
Timp:
14:00 - 16:00
Eveniment Category:

La Brașov începem Anul Centenarului cu un proiect dedicat Reginei Maria, unul dintre cele mai importante simboluri ale României Mari.

Joi, 18 ianuarie 2018, ora 14.00, sunteți invitați la Casa Sfatului din Brașov pentru deschiderea expoziției Regina Maria, ambasador irezistibil al istoriei si artei populare românești, realizată în cadrul proiectului cu același nume, proiect cultural realizat cu sprijinul Ministerului Culturii şi Identităţii Naţionale.
Expoziția cuprinde o selecție de fotografii istorice despre Regina Maria și dragostea sa pentru arta populară românească și imagini din ilustrația cărților pentru copii scrise de Regina Maria, lucrări care abundă în desene inspirate din imaginea costumelor tradiţionale româneşti și a obiectelor împodobite cu motive populare.
În cadrul vernisajului din 18 ianuarie 2018, expoziția va fi prezentată de către doamna Georgeta Filitti, doamna Ștefania Dinu, director adjunct Muzeul Național Cotroceni, și domnul Nicolae Pepene, directorul Muzeului Județean de Istorie Brașov, specialiști recunoscuți la nivel național pentru activitatea științifică dedicată tematicii ,,Regina Maria a României”.

Numai cu ocazia vernisajului din Casa Sfatului vor fi prezentate două dintre iile originale ale Reginei Maria a României.

Organizatori: Asociația Forums și Muzeul Județean de Istorie Brașov
Cu sprijinul: Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale și Consiliul Județean Brașov
Parteneri: Muzeul Național Cotroceni, Arhivele Naționale – Brașov, Universitatea Transilvania Brașov, Primăria Brașov, Festivalul de Film și Istorii Râșnov, Primăria Râșnov, Agenția Metropolitană pentru Dezvoltare Durabilă Brașov.

Ne vedem joi!

Locație

Casa Sfatului