- Acest eveniment a trecut.
CURS: pictura icoanei pe sticlă în tehnica tradițională/Schei
18 aprilie 2018 18:00 - 23 mai 2018 20:00
Din 18 aprilie aveți ocazia să pictați prima dumneavoastră icoană scheiană pe sticlă, în şase şedinţe, în cadrul unui curs unic în Brașov. La cursul nostru, sub îndrumarea a doi pictori și restauratori de artă reputați, veți fi inițiati în tehnica zugrăvitului tradiţional al icoanei pe sticlă, în spiritul vechiului centru de iconari din Șcheii Braşovului.
În cadrul atelierelor, veţi „scrie tipare” cu „condeie”, veţi pune „urzeala”, veţi „umple glaja” cu „fărburi” frecate pe „piatră de feşteală” cu „lufărul”, veţi încheia „chenarul” şi veţi pune „dosarul”.
Structură curs: 6 şedinţe a câte două ore. Program săptămânal, miercurea, 18 si 25 aprilie, 2, 9, 16 si 23 mai
1. a) Incursiune în istoria milenară a sticlei şi a tehnicii picturii pe sticlă în lume. Despre pictura pe sticlă a Europei apusene din secolul XIV şi geneza icoanei transilvănene pe sticlă. Apariţia glăjeriilor la noi în ţară şi a centrelor de iconari pe sticlă şi răspândirea lor în Transilvania. Specificităţi, influenţe, tematici, materiale şi tehnici.
Centrul de iconari din Șcheii Braşovului.
b) Pregătirea pentru pictură icoanei (rugăciuni ale unor iconari şi zugravi bisericeşti), „scrierea tiparului”, pregătirea sticlei şi „răzăluitul urzelei” pe dosul sticlei cu „condeie”.
2, 3. Însuşirea teoriei cromatice specifice. Inventarul instrumentarului cromatic. Tehnici de preparare a pigmenţilor. Aşezarea în straturi a zonelor de culoare (în succesiune inversă faţă de privitor), urmând izvodul/ tiparul icoanei alese.
4,5 Finalizarea picturii, a „umplerii” cu „văcsele”/ „farburi”, „chenarul”. Aplicarea foiţei metalice aurii.
6. Pregătirea ramei – colorare şi decorare specifică (motive florale, geometrice sau liniare) prin tufuire, pictare şi patinare. Vernisare, închiderea cu „dosar” a icoanei pe sticlă (montarea sticlei în ramă cu andosarea ei).
Fiecare participant va lucra o icoană cu dimensiunile sticlei de 21/21 cm, tema alegând-o din albumul https://www.facebook.com/media/set/?set=oa.1308552809203072&type=3 după includerea în grupul Icoană Scheiana (necesită înscrierea în grupul Icoana Scheiană)
Taxa de participare: 480 lei – se achită integral la prima şedinţă de curs.
Pentru înscrieri, va rugăm să transmiteţi o confirmare fermă pe email [email protected], care să conţină şi datele dumneavoastră de contact, precum și link sau atașament cu imaginea icoanei alese, din albumul https://www.facebook.com/media/set/?set=oa.1308552809203072&type=3. (pentru vizualizare este necesară înscrierea în grupul Icoana Scheiană)
Atelierele noastre se adresează adulţilor care doresc să își valorifice timpul printr-o reintorcere la artă zugravilor iconari pe sticlă, pentru a-și însuși istoria și tehnică acestora. Dorim să va oferim o experiență plăcută, prin care emoția subconștientului dumneavoastră, provocată prin artă, să se exprime la modul cel mai personal, cu sensibilitate, cu căldură sufletească, cu exuberanţă şi moderaţie în cadrul dat. Obiectele create în cadrul atelierelor vor aduce un plus ambianței căminului dumneavoastră sau se pot transformă într-un cadou original pentru cineva drag.
Cursurile sunt susţinute de Victoria Taroi și Georgiana Gămălie, membre fondatoare ale Asociaţiei Culturale Artessentia, asociaţie situată în inima Scheiului, care se preocupă de revitalizarea prin artă a patrimoniului local.
Victoria Ţăroi – licenţiată în conservare – restaurare la Facultatea de Arte Vizuale din Timişoara, cu dublu masterat în restaurare iconă şi textile – este un reputat artist vizual cu numeroase expoziţii de nivel naţional şi internaţional, cu experienţe multiple în cercetare și restaurare artă, pedagogie și curatoriat, cu portofoliu amplu în domeniul design-ului muzeal, de interior, obiectr, mobilier și vestimentar.
Georgiana Gămălie – licențiată în conservare – restaurare icoană/ lemn policrom la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dimitrie Stăniloaie” din Iași, doctor în biologie aplicată în domeniul conservării colecțiilor muzeale- are o vastă experiență în domeniul cercetării și restaurării de artă, pedagogic, muzeal și curatorial, precum și o largă arie de exprimări personale că artist vizual.
Echipa Artessentia, o echipa creativă și complexă, compusă din specialiști pe o arie largă de domenii, se modelează pe diverse subiecte de patrimoniu repunandu-le în atenție prin arta actuală.